Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței nr. 30 (cartier Țiglina III), după ce clădirea existentă a fost deja modernizată în cadrul altui proiect cu fonduri europene.
Noul proiect vizează construirea unui corp nou de clădire, doar cu parter, cu o suprafață de 487 mp și o capacitate a sălilor de clasă de 60 de locuri.
Valoarea totală a investiției este de 7.677.639 de lei, iar perioada de implementare este de 23 de luni.
Proiectul „Extindere Grădinița cu Program Prelungit nr. 30“ este finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027.
În urmă cu aproximativ doi ani, clădirea existentă a Grădiniței nr. 30 a fost modernizată în cadrul unui proiect cu fonduri europene de circa şase milioane de lei.





Modernizam dupa care extindem, greu cu alte proiecte, repetam ce reusim ca atat putem pt firmele de casa, urmeaza explozia demografica?!