Opțiunile gălățenilor nevoiţi să-şi caute un al doilea job

Să fii nevoit să-ți cauți un al doilea job, mai ales în cazul unor salariați cu o vârstă mai apropiată de momentul pensionării decât de cel al absolvirii, nu are cum să fie ceva ușor. Cu atât mai dificil este ca, după ce ai muncit o viață întreagă într-un domeniu monoindustrial, în care știi să faci un singur lucru, să încerci să te îndrepți către un job de pe piața liberă. Cu toate acestea, oportunități există, chiar și în Galați. E nevoie însă de o doză de curaj, de răbdare și, de multe ori, de un dram de noroc.
Situația dificilă cu care se confruntă combinatul siderurgic Liberty Galați, marcată de probleme financiare, restructurări de personal și întârzieri salariale, a generat un val de incertitudine pentru mii de angajați și familiile lor. La fel de nesigură este și soarta angajaților unor firme a căror activitate depinde aproape de exclusiv de Combinat.
În acest context, mulți gălățeni caută soluții pentru a-și asigura stabilitatea financiară, fie prin găsirea unui al doilea loc de muncă, fie prin reconversie profesională.
Pentru o parte dintre angajații afectați de criză, o primă opțiune care li se deschide este cea a valorificării competențelor actuale. Astfel, pentru angajații cu experiență în industria metalurgică și domenii conexe, există oportunități de a-și folosi calificările dobândite în cadrul combinatului, de exemplu, în industria metalelor și construcțiilor. Companiile locale sau din regiune active în confecții metalice, construcții navale sau inginerie caută adesea personal calificat (sudori, lăcătuși, electricieni, mecanici). Acestea pot oferi locuri de muncă full-time sau part-time. Unele dintre aceste joburi sunt disponibile prin Agenția Județeană pentru Ocuparea forței de Muncă (AJOFM) Galați, iar altele sunt postate pe platformele de recrutare gen eJobs.
Reconversia profesională, o soluție pe termen lung
Cei cu expertiză vastă ar putea lua în considerare oportunități de mentorat, adică de a preda sau a oferi cursuri de formare profesională pentru tinerii care doresc să se specializeze în domenii tehnice.
Având în vedere că unii angajați au fost trimiși în întrerupere temporară a activității (o expresie mai elegantă pentru șomajul tehnic) sau sunt vizați de restructurare, o soluție pe termen lung pentru ei este reconversia profesională. AJOFM Galați este principala instituție care oferă măsuri de sprijin, inclusiv cursuri de formare gratuite și consiliere profesională. Angajații pot accesa o varietate de cursuri, de la cele din domeniul IT (operator calculator, programator) la cele din servicii (agent de asigurări, bucătar, șofer profesionist). Reconversia este cu atât mai „valabilă” cu cât există domenii cu cerere crescută de forță de muncă. Sectoare precum logistica, serviciile (comerț, HoReCa) și transporturile sunt dinamice la Galați și generează constant locuri de muncă, inclusiv poziții care necesită recalificare rapidă.
Pentru cei care rămân angajați la Liberty, dar au nevoie de un venit suplimentar din cauza întârzierilor salariale, joburile part-time (de patru ore, sau de șase până la opt ore) reprezintă o opțiune viabilă. O gamă largă de sectoare, de la retail la servicii de livrare sau activități de agent de vânzări/asigurări, oferă programe flexibile care pot fi combinate cu programul de bază. De asemenea, utilizarea platformelor online de joburi, precum eJobs sau OLX Locuri de muncă, poate facilita găsirea rapidă a unor oferte adecvate.
Un al doilea job nu mai este doar o soluție temporară, ci o formă de adaptare la realitățile economice actuale. Fie îți schimbi radical cariera, prin reconversie profesională, fie îți cauți un al doilea serviciu în domenii similare cu cel cu care ești familiarizat, variante întotdeauna există. Nimeni nu zice că e ușor. Să stai însă să-ți plângi de milă, să aștepți la nesfârșit bonurile de masă și „puiul” - asta deja nu mai este o opțiune.





vorbe.... singura solutie e ecosalul si gospodarie urbana pentru muuulti combinisti. si munci necalificate. piata muncii in galati e in prabusire.
Bravo, in sf. un articol care poate îi va scoate din amorteala pe indolentii din SIDEX care tot sperau si protestau dar veneau sa doarma si sa joace table la serviciu !
Decat nepalezi mai degraba societatile din Galati angajeaza cocsarii si otelarii din Combinat !
Dacă o companie nu mai are bani pentru salariile angajaților ,să disponibilizeze angajații în mod legal , oamenii au un contract de muncă ,un CCM , nu suntem in junglă sau în evul mediu !
Cursuri de frizeri nu se mai organizeaza???? M-as fi "bagat" la un curs de "RAS. TUNS si FRIZAT".
Este extrem de greu să înțelegi cum pot atâția oameni din Combinat să "cerșească" bani nemunciți la nesfârșit în loc să-și caute de muncă! Ca să vă dați seama care sunt aspirațiile lor... Rușine!
Deci las-o n' ....Astea sunt SOLUTIILE ANOFM Galati - Din Siderurgist/Metalurgist -> operator calculator, programator ? :) Sunt multe firme , care , cand aud de Traiectoria asta ...Te Angajeaza ?
Al doilea job inseamna sa muncesti la unul si sa te mai angajezi si la al doilea adica sa muncesti simultan la doua, nu cum se intelege din articol un al doilea job care vine dupa primul.
„Al doilea job”, adică șmecheria pentru ridicarea timpului zilnic și/sau săptămânal de muncă. Adică încălcarea convențiilor internaționale cu privire la timpul de muncă.
Nu e un "cocsar" (cocseria e închisă de mult) sa nu aibă acasă un șubler "adus" de la munca. Sa mai zic și de "Atenții" date ca sa te bage in combinat, sa faci grupa , să ieși la 50 la pensie.
Voi astia desteptii lui bubi sa va stea in git puiul care il lua ei ,bonuri sa dat in oras in orice domeniu ,ei au lucrat in conditii de toxicitate dar vorbeste invidia din ei ,
Ce pompos suna articolul, ca si cum piata muncii din Galati chiar ar avea de oferit ceva. Cea mai slab pregatita si foarte putine locuri de munca. Multi leneși, neprofesionisti si invidiosi.
Să-i angajeze la bugetari... și ăia tot stau...dar pe zeci de mii de euro. Ce, numai psd-istii să aibă locuri călduțe și asigurate pe viață?
Ar fi o opțiune la poliția locală. S-ar ridica nivelul de inteligență de la niste habarniști, vin măcar niște oameni care știu să facă ceva. Salariile sunt extraordinare și trebuie să o faci pe prostu
Sunt unii pe aici care comenteaza ca sa nu adoarma, dar habar nu au ce inseamna Combinat chiar si acum cand nu produce! Si ne miram de ce nu mai iese tara asta din prostie!...
combinistii pe tehnologie au sanse minime. cei pe meserie au uitat-o si ceea ce faceau nu mai e de folos. peste 40 ani esti considerat batrin. nu vorbim de it, calculatoare, contabilitate....