Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ce-a câștigat municipiul Galați în 2025. Investiţii finalizate, proiecte în derulare

Ce-a câștigat municipiul Galați în 2025. Investiţii finalizate, proiecte în derulare

„Chiar dacă sunt primar de nouă ani, de o perioadă atât de dificilă financiar, așa cum a fost 2025, nu m-am lovit în toată cariera administrativă. Partea îmbucurătoare este că ne apropiem de finalul anului și că am supraviețuit. Sper că am trecut de ce era mai greu, ca vârf de sarcini financiare pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene. Cu toate acestea, 2025 arată, din punct de vedere al cifrelor, mai bine decât anul trecut”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, într-o conferință de presă în care a prezentat un raport al proiectelor și investițiilor din anul 2025.

Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a reiterat realitatea pe care a detaliat-o în interviul pe care ni l-a acordat recent: pentru a putea avea proiecte de investiții complete, administrația locală a trebuit să vină cu o sumă extrem-extrem de consistentă de bani, atât din împrumuturi, cât și de la bugetul local. Efortul s-a ridicat la peste 240 milioane de lei, pe care Primăria a trebuit să îi acopere pentru ca proiectele cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență să poată continua.

Proiecte finalizate

Vestea bună este că s-au finalizat, anul acesta, 45 de obiective de investiții în valoare de 347 milioane de lei și au fost demarate 37 de proiecte în valoare totală de 619 milioane de lei. Printre cele mai importante investiții finalizate se numără: Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ; Modernizarea străzii Domnească (tronson Gamulea - Gării); Modernizarea Parcului de la Elice; Amenajarea piațetei Biserica Greacă.

Mai merită amintite construcția unei noi grădinițe în Țiglina 2, modernizarea Liceului cu Program Sportiv, a Școlii Gimnaziale Nr. 28, renovarea fostului Cinema „Dacia” și Modernizarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii.

Nu mai puțin important, anul acesta, întreaga flotă de transport local a fost înnoită. Au sosit, în premieră, 42 de autobuze electrice, la care se adaugă 10 tramvaie noi, toate achiziționate cu fonduri europene. Totodată, pentru prima dată, transportul public între Galați și comuna Vânători este asigurat cu 10 microbuze electrice. Acum orașul are o flotă nouă, ce cuprinde în total 167 de mijloace de transport moderne.

37 de noi proiecte demarate

Numai în 2025 au demarat investiții în valoare totală de 619 milioane de lei, din totalul de 37 de obiective 21 vizând eficientizarea energetică a blocurilor de locuințe. Cele mai importante investiții începute în 2025 sunt Modernizarea bulevardului Siderurgiștilor tronson 2 și a străzii Ștefan cel Mare și Modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1.

114 proiecte în derulare

În total, sunt lucrări în derulare pentru 114 obiective de investiții, cu valoare totală de 1,65 miliarde de lei, din care 87 de obiective cu fonduri europene totalizând 1,16 miliarde de lei.
Iată-le pe cele mai importante: Modernizarea bulevardului George Coșbuc; Renovarea Teatrului Dramatic; Construirea unei parcări supraterane în Micro 39C; Modernizarea parcului și amenajarea unei parcări subterane în zona Spitalului pentru Copii; Renovarea fostelor Cinematografe „Țiglina” și „Flacăra”; Renovarea Colegiului Național „Vasile Alecsandri”; Renovare energetică a Căminul pentru Persoane Vârstnice „Ștefan cel Mare și Sfânt”; Renovarea Palatului „Simion Gheorghiu”, Modernizarea Colegiului de Industrie Alimentară (școală, atelier și cămin).

30 de noi proiecte vor începe în 2026

În 2026, vor demara 30 de noi investiții, cu o valoare totală de 866 milioane de lei. Prioritare anul viitor sunt proiectele privind modernizarea Falezei Dunării și a Văii Țiglinei.

Fonduri europene

La această dată, municipiul Galați are în implementare 122 de proiecte cu fonduri europene în valoare totală de 1.720.462.363 de lei. Ponderea cea mai mare o reprezintă fondurile prin Planul Național de Redresare și Reziliență - 1.021.244.743 de lei, investiți în 70 de obiective.

„Le mulțumesc tuturor gălățenilor pentru mesajele de susținere, dar și pentru criticile constructive. Știu că există mari așteptări în continuare și pe bună-dreptate. Vă asigur că vom continua pe aceeași linie: în fiecare zi vom aduce un plus în viața orașului”, a transmis primarul Ionuț Pucheanu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

13 comentarii

postat de pentru campanie electorala. trebuie un premier galatean sau brailean. sic, ha. Joi, 18 Decembrie 2025 17:22 84.232.141.*** Link la comentariu

doar un audit competent poate spune daca banii avuti la dispozitie au fost folositi chibzuit sau au trecut printre degete, intimplator. chiar nu puteai sa nu faci nimic.poate puteai face mai mult.

postat de Ce a castigat orasul... Joi, 18 Decembrie 2025 17:44 86.124.200.*** Link la comentariu

....pai a "castigat" taranoi care isi arunca punga de gunoi in parcare,cotete de pisici, rahat de caine,chistoace de tigari peste tot,lucrari de mantuiala pe bani multi....

postat de Anti-Lăbar+ Anti-usri Joi, 18 Decembrie 2025 17:48 86.124.202.*** Link la comentariu

Felicitari si succes in continuare ! Ca sa multumesti si bananierii, da-le la anul si blugi gratis...

postat de miorita Joi, 18 Decembrie 2025 19:08 84.232.141.*** Link la comentariu

lupii in blana de oaie. asta e daca ciinil ciobanesti maninca de pe urma lupilor. fac hora.

postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records Joi, 18 Decembrie 2025 20:53 109.166.131.*** Link la comentariu

Galațiul a câștigat o ulpă. A " câștigat" doar datorii până în 2039. Da prostimea îl aplaudă pe Facebook. Ce generație de lacheți..bleah

postat de dam bani la toti smecherii buni de gura cu diplome false Joi, 18 Decembrie 2025 21:22 84.232.141.*** Link la comentariu

psd, iliescu. tradare de neam. pnl, udmr, mai nou usr niste arivisti. suveranistii nu mai prostii spun, nici nu vor la putere. alexandreasca si sosoaica guri mari. ce poate face romanul de rind?

postat de .vin suveranistii. alta prostie majora. nu vor decit ciolan Joi, 18 Decembrie 2025 21:32 84.232.141.*** Link la comentariu

cum putem sa scapam de pradatorii astia ce traiesc pe seama munci, a pensiilor noastre nu stiu.. alegerile se cistiga cu 30%. au pe mina toate pirghiile societatii, justitie, servicii. neam furat.

postat de Camelia Vineri, 19 Decembrie 2025 03:35 86.124.202.*** Link la comentariu

Regenerarea urbana din Micro 19, 20 si 21 au depasit termenul contractat 12 dec. 2025 iar restul cartierelor din Galati sunt incepute si ABANDONATE pentru lucrari mai banoase si care trebuiesc laudate

postat de anelistu Vineri, 19 Decembrie 2025 07:54 92.86.16.*** Link la comentariu

Incompetentule, termina ce ai inceput si apoi rascoleste iar orasul. nu vezi ca traim in praf sau noroi? nu ai bani pentru ca spaga e prea mare? de ce te apuci de ele daca nu ai finantarea asigurata??

postat de simonis tudose olguta Vineri, 19 Decembrie 2025 08:50 46.97.20.*** Link la comentariu

lucrarile cimitir Eternitatea , termen 31Dec25 , Tancrad sta terminam in 2027 Cosbuc Tancrad ...nu e nimeni pe lucrare din octombrie etc etc TANCRAD.LEMACONS.VEGA.CITADINA=PUCHEANU avem ce ati votat

postat de asa conducatori asa oras, Marți, 23 Decembrie 2025 14:59 5.13.144.*** Link la comentariu

Credeam ca ati terminat de finantat fabrica de cuie, ,mehidul, ,apolo ,galacta inetof fabrica de biscuiti laminorul de tabla,textila,sau fabrica de bere cind colo voi ati finantat parandaratl.

postat de florin Duminică, 28 Decembrie 2025 06:35 213.233.110.*** Link la comentariu

O investiție este și planul acela care se aude precum că marele primar Pucheanu vrea sa scoată troleibuzele Solaris ?La care inca gălățenii plătesc rate?Suntem cu capul????

postat de mirel Marți, 6 Ianuarie 2026 05:55 46.97.20.*** Link la comentariu

inceperea lucrarilor Modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1. desi cosbuc si restul sunt in moarte clinica, are legatura cu noul magazin mare KAUFLAND care trebuie sa aiba infrastructura asigurataCEAS

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.