Sărbători cu tradiție și creativitate la Școala „Sf. Stelian” din Umbrărești

Școala Gimnazială „Sf. Stelian” din comuna Umbrărești, județul Galați, a organizat, în perioada sărbătorilor de iarnă, un program special dedicat promovării activităților artistice și tradiționale desfășurate de elevi.
Evenimentul a pus în valoare activitatea cercurilor artistice „Bucurie prin artă” și „Tradiții umbrăreștene”, derulate în cadrul Proiectului educațional „Învățarea pe tot parcursul vieții”, inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Galați. Elevii au prezentat momente de teatru și creații realizate prin cusături tradiționale, oferind publicului un spectacol plin de emoție, umor și mesaj educativ.
Reprezentanții unității de învățământ au subliniat că implicarea copiilor în astfel de activități contribuie la dezvoltarea armonioasă a personalității, la creșterea încrederii în sine, la cultivarea spiritului de echipă și a sensibilității estetice.
Potrivit cadrelor didactice, perioada sărbătorilor de iarnă reprezintă un prilej ideal pentru promovarea obiceiurilor tradiționale și pentru celebrarea creativității și a bucuriei de a fi împreună. Totodată, aceste activități reprezintă o punte importantă spre formarea competențelor-cheie necesare în viața personală și socială a elevilor, în spiritul educației permanente.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.