Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum s-a „asigurat” Primăria că avem cum să ne plătim dările pe 2026

Cum s-a „asigurat” Primăria că avem cum să ne plătim dările pe 2026

Ultimul contract atribuit de Primăria municipiului Galaţi chiar în dimineaţa de 31 decembrie – ultima zi a anului 2025 – vizează tocmai colectarea la bugetul local a banilor pe 2026!
Astfel, pentru servicii de gestionare a tranzacțiilor financiare privind plata impozitelor, taxelor și altor venituri locale prin rețeaua self-service, Primăria a atribuit un contract în valoare de 988.000 de lei fără TVA. Câştigătoare este Asocierea Salt Bank (lider) - Selfpay, singura care a depus, de altfel, o ofertă.
Conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, termenul de prestare a serviciilor este de 12 luni.
Reamintim, plata impozitelor și taxelor locale se poate face începând din data de 9 ianuarie 2026, prin intermediul stațiilor de plată amplasate în hipermarketuri, benzinării, agenții CEC, magazine.
Programul cu publicul la ghișeele Direcției de Impozite, Taxe și alte Venituri Locale Galați și plățile prin intermediul platformei electronice https://ghiseul.ro se vor relua pe data de 12 ianuarie 2026.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

22 comentarii

postat de Dan Vineri, 2 Ianuarie 2026 09:18 5.13.146.*** Link la comentariu

Ce grijulii sunt ei. :)))) Ultimii 3 ani am platit online in prima saptamana din ianuarie mereu. Anul asta platesc pe 31 decembrie cu toate penalitatile aferente. Nu ma supar, sa nu se supere nici ei.

postat de Moș Crăciun Vineri, 2 Ianuarie 2026 10:30 89.136.237.*** Link la comentariu

Guvernul încalcă din nou legea și nu indexează pensiile. Pensionari, încălcați și voi legea, neplătind taxele mărite.

postat de intrebare... Vineri, 2 Ianuarie 2026 12:00 5.254.83.*** Link la comentariu

decoratiunile alea seamana cu o p..... ? E pentru cetateni ? Doar intreb pentru un vecin !

postat de Constantina Vineri, 2 Ianuarie 2026 13:35 86.124.202.*** Link la comentariu

Nu ȘTIU de ce am senzația că în acest an o sa vedem zilnic până În Decembrie titluri de acest gen cu plata taxelor.

postat de Csg Vineri, 2 Ianuarie 2026 13:41 89.137.226.*** Link la comentariu

Eu nu mai platesc deloc ca sunt somer. Nu mai am bani. Abia reusesc sa platesc curentul, gazul, apa.

postat de Ion Vineri, 2 Ianuarie 2026 16:10 46.97.169.*** Link la comentariu

O golănie! Asta înseamnă peste 300k tranzacții către taxe și impozite, socotim la 3 lei comisionul. Enorm! La ghișeu sau prin ghișeul este gratis. Tot noi plătim și golănia asta prin +70%, nu?

postat de John Vineri, 2 Ianuarie 2026 17:44 86.120.239.*** Link la comentariu

Nu plătiți nimic !!!!

postat de Fiți deștepți și fără frică Vineri, 2 Ianuarie 2026 18:27 86.124.201.*** Link la comentariu

, dacă mafia primăriei a plătit un milion de lei ptr acest serviciu, selfpay , înseamnă , că ceilalți,care ne plătim impozitul prin acest serviciu, mai contribuim cu ceva bănișori,pentru a nu sta la ă

postat de Quaestio Vineri, 2 Ianuarie 2026 18:28 86.124.200.*** Link la comentariu

Focusati-va pe crearea de Noi Locuri de Munca ...escrocilor . Sa avem de unde sa Va Platim banii ptr. Afacerile cu firme de Partid . Treziti-l si pe Fota din somn .

postat de macarie banu Vineri, 2 Ianuarie 2026 19:07 89.137.225.*** Link la comentariu

merita poza distribuita pe FB cel putin.....zici ca Primaria e sponsorizata de Tesla lu' Elon. Sau chiar e?!

postat de sos galati Vineri, 2 Ianuarie 2026 19:22 89.137.226.*** Link la comentariu

Sunt somer! Nu mai am bani sa platesc ! Abia am reusit sa platesc curentul , gazul , apa si intretinerea ! Mananc doar o data pe zi sau la doua zile in rest beau apa ca sa rezist!

postat de Fani Sâmbătă, 3 Ianuarie 2026 01:17 86.124.202.*** Link la comentariu

Biruri mari pe spinarea oamenilor saraci , oricum nu ne comparam cu cei cu vile de lux sau masini de lux, ei bogatasii ar trebui sa aiba altfel de impozit mai marit si nu la fel ca noi cei sarmani

postat de Galatean Sâmbătă, 3 Ianuarie 2026 06:56 89.137.229.*** Link la comentariu

Numele primarului din Galați a fost subiect s3 știri pe toate posturile TV naționale pentru suma foarte mare pe care o plătesc galatnii pentru gunoi. Se mira toată tara.de hoția din Galați

postat de Platesc la farsitul anului,pana atunci,canci cascaval Sâmbătă, 3 Ianuarie 2026 09:33 109.166.129.*** Link la comentariu

plătesc impozitele la sfarsitul anului. In afara de hartii si mistocareala,nu primesc nimic . Impozitele in noiembrie,la sfarsit. Sa nu mai beneficiati de banii mei.

postat de Platesc la farsitul anului,pana atunci,canci cascaval Sâmbătă, 3 Ianuarie 2026 09:36 109.166.129.*** Link la comentariu

plătesc impozitele la sfarsitul anului. In afara de hartii si mistocareala,nu primesc nimic . Impozitele in noiembrie,la sfarsit. Sa nu mai beneficiati de banii mei.

postat de Un gălățean Sâmbătă, 3 Ianuarie 2026 10:35 86.120.239.*** Link la comentariu

Sa vedeți ce de plicuri cu notificări primim acasă. La mașină nu s-a plătit taxa de mediu la cumparare? Acum iar? Nu am știut ca Pucheanu se transforma în "gazduitor", în casa mea sunt chiriaș.

postat de Cu atâtea modalități de plată mai era nevoie de o astfel de cheltuială? Sâmbătă, 3 Ianuarie 2026 12:10 128.127.119.*** Link la comentariu

Daca aveți, închideți conturile la banca Salt și motivați cu acest articol decizia. E timpul să învețe unii că nu se pot kk în capul nostru la nesfârșit. Votați independenți la următoarele alegeri!

postat de Nu dau nici un ban pana la sfarsitul anului!!! Sâmbătă, 3 Ianuarie 2026 13:55 5.13.184.*** Link la comentariu

până la sfarsitul anului,nu platesc nimic. Nu dau nici un ban!

postat de Florinel1965 Sâmbătă, 3 Ianuarie 2026 15:26 86.124.188.*** Link la comentariu

Voi plăti într-o zi de la sfârșitul lunii decembrie, ori pe bucăți tot în decembrie.

postat de mai putin functionari Luni, 5 Ianuarie 2026 15:02 5.13.144.*** Link la comentariu

Dupa ce o sa dati afara jumatate din putorile de la primarie incepind cu magearu udris atunci poate va voi plati jumatate din bani restul cind vad ca va-ti taiatsi voi din salari va-ti vindut vilele

postat de platitor-plutitor Marți, 6 Ianuarie 2026 08:05 5.13.157.*** Link la comentariu

intrebarea mea - CAND AFLAM? pentru ca Hotararea Cosiliului Local din 29 decembrie nu este disponibila pe portalul Primariei !! va aparea in martie, dupa scadenta primei rate?

postat de Dan Miercuri, 7 Ianuarie 2026 14:39 5.13.146.*** Link la comentariu

Aia care dau unlike la comentarii sunt bugetari speriati ca o sa fie bani mai putin in pusculita. Stati linistit, oile o sa se inghesuie in prima zi lucratoare sa plateasca. :)))

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.