Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Prioritățile economice ale României pentru 2026

Prioritățile economice ale României pentru 2026

Premierul Ilie Bolojan a trasat, la Digi24, prioritățile economice ale României după finalizarea reformei administrative din ianuarie și adoptarea bugetului de stat. Potrivit șefului Executivului, obiectivul principal este transformarea țării într-un pol energetic regional, fapt ce va asigura stabilitatea economiei naționale.  
Printre obiectivele strategice menționate se numără finalizarea centralei de la Iernut în cursul acestui an și accelerarea forajelor din Marea Neagră. Premierul estimează că succesul acestor investiții va aduce un surplus de miliarde de metri cubi de gaz în 2027, transformând România în exportator. Strategia vizează utilizarea resurselor interne pentru a reduce prețul energiei și pentru a sprijini companiile locale să își crească producția și exporturile, echilibrând astfel balanța.
Totodată, Bolojan a subliniat că atragerea investițiilor străine și menținerea unor dobânzi sustenabile depind direct de stabilitatea guvernării. „Perspectivele creditorilor sunt influențate de predictibilitatea politică”, a punctat acesta, insistând pe necesitatea unui transfer de tehnologie și a creării de locuri de muncă printr-o conduită responsabilă a clase politice.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Iancu Jianul Duminică, 4 Ianuarie 2026 16:08 5.13.155.*** Link la comentariu

Se ia DOAR de la FRAIERI! NOI nu am impartit furtul cu astia... asa ca ASTEPTATI taxele... PROST E CINE DA, NU CINE CERE MARIT ptr NIMIC! Se fac angajari IAR LA STAT... RISIPA pe usa din DOS! URAT!

postat de Quaestio Duminică, 4 Ianuarie 2026 21:38 86.124.200.*** Link la comentariu

Sa faca intr-un Fel sa poata (si)Privatul sa aibe Activitate/productie . Ideal ar fi si Statul sa faca asta ,dar observand comportamantul Directori Stat ,nu-mi fac Sperante . Observati Polonia .

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.