Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Restricții de trafic pe bulevardul Marea Unire, pentru ceremoniile de Bobotează

Restricții de trafic pe bulevardul Marea Unire, pentru ceremoniile de Bobotează

Potrivit Primăriei Galaţi, traficul auto pe bulevardul Marea Unire se va închide, marți, 6 ianuarie 2026, în intervalul orar 12,30 - 15,30, pe tronsonul cuprins între Parcul "Elice" și strada General Al. Cernat (Parcul "Viva"), precum și pe strada Traian, tronsonul cuprins între artera aferentă Parcului "Elice" și bulevardul Marea Unire.

Măsurile sunt necesare pentru buna desfășurare a manifestărilor prilejuite de sărbătoarea Bobotezei.

În intervalul menționat, conducătorii autovehiculelor cu masa maxim autorizată mai mică de 3,5 tone au la dispoziție următoarele rute alternative:
1. bulevardul Marea Unire - strada Regiment 11 Siret - bulevardul George Coșbuc/strada Brăilei;
2. strada Portului - bulevardul Marea Unire - artera rutieră de legătură aferentă Parc "Elice" - strada Traian;
3. strada Brăilei - strada Domnească;
4. strada Traian - strada Roșiori - strada Brăilei.

„Pentru evitarea blocajelor în trafic, recomandăm evitarea rutei strada Al. Cernat - strada Armata Poporului - strada Roșiori. Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, conducătorii auto sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră temporar instituită și să evite parcarea autovehiculelor în perioada menționată pe tronsoanele de stradă anunţate”, transmite Primăria Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.