Proprietățile din mediul rural pot fi înregistrate gratuit. Nou program cu finanţare europeană

Cetățenii din mediul rural au posibilitatea de a-și înregistra gratuit proprietățile și de a dezbate succesiunile fără costuri, printr-un nou program finanțat din fonduri europene.
Pentru înscrierea în evidențele cadastrale, proprietarii trebuie să prezinte documente care atestă dreptul de proprietate asupra terenurilor sau construcțiilor. Sunt acceptate contracte de vânzare-cumpărare, acte de donație, titluri de proprietate, precum și hotărâri judecătorești în copie legalizată.
În localitățile unde nu există notar public, legalizarea actelor poate fi realizată de secretarul primăriei. De asemenea, sunt necesare copii ale actelor de identitate și de stare civilă.
Legea prevede soluții și pentru situațiile în care construcțiile nu au documente complete. Reprezentanții Agenției Naționale de Cadastru au explicat că înscrierea gratuită este posibilă și pentru clădirile fără acte, pe baza constatării situației reale din teren, în urma măsurătorilor efectuate de specialiști și a contrasemnării documentelor tehnice.
În cazul în care nu a fost încă emis titlul de proprietate, dar există un proces-verbal de punere în posesie, dreptul de proprietate este înscris provizoriu, urmând ca intabularea definitivă să poată fi realizată ulterior, fără o nouă documentație cadastrală.
După finalizarea măsurătorilor, documentele tehnice sunt afișate la sediul primăriei pentru o perioadă de 60 de zile, în vederea consultării publice. În acest interval, proprietarii sunt încurajați să verifice suprafața, amplasamentul și limitele proprietăților înscrise și să solicite rectificări, dacă identifică erori sau neconcordanțe.
Agenția Națională de Cadastru se află în prezent în cea de-a doua etapă a proiectului de înregistrare a proprietăților din mediul rural, demers care continuă investițiile inițiate prin programele anterioare și beneficiază de finanțare europeană.





Prost irecuperabil e ăla care vine la " voi" de bunăvoie cu actele de proprietate. Tot ce emana de la UE în favoarea românilor e fix pe invers. Pentru CIOARDĂ!
Dupa ce va inregistrati bordeiele veti plati impozit chiar daca nu aveti bani si v-au saracit
Moromete suntem fiecare dintre noi. Au venit băieții cu “fonciirea”. Declarați tot ce aveți.
Așa,maldavanilor!OCPI lucrează cu măsurătorile făcute pe vremea Imperiului Austro-ungar iar voi vă opuneți!La fel cum rezistați la apă și săpun...
De pe vremea romanilor,cadastrul a reprezentat o formă de civilizație.Aplicată inclusiv costobocilor,gepiźilor și nevestelor lor,strămoșii voștri.De aia nu are priză la public
Care este acea lege? Ne puteti indica un element de identificare? Mulțumesc!