Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pe drumurile publice, fără permisul potrivit

Pe drumurile publice, fără permisul potrivit

Pentru că au săvârșit mai multe fapte ilegale pe drumurile publice, doi bărbați sunt cercetați de oamenii legii de la Poliția de Frontieră Foltești.

Cei doi sunt anchetați pentru că unul dintre ei a condus un autoturism fără a deține permis de conducere corespunzător, iar celălalt i-ar fi încredințat autovehiculul pentru a fi condus.

Astfel, pe 12 ianuarie, în jurul orei 14.30, un echipaj al Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Viile, a oprit pentru un control de rutină un autoturism înmatriculat în România. Maşina era condusă de un bărbat, cetățean român, în vârstă de 65 de ani, care era însoțit, ca pasager, de un alt bărbat, tot cetățean român, în vârstă de 55 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului specific, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile române, valabil pentru categoriile AM, A1, A2 și A, dar nu și pentru categoria B, necesară conducerii autovehiculului respectiv. În urma verificărilor și a declarațiilor celor două persoane, s-a stabilit că autoturismul i-a fost încredințat spre conducere bărbatului aflat la volan de către pasagerul din dreapta.

Polițiștii de frontieră efectuează acum cercetări privind ambele persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte autovehiculul, respectiv, încredințarea un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se știe că nu deține permis de conducere. La finalizarea  anchetei urmează să fie luate măsurile legale care se impun.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.