Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Spectacol cu poliţia… pe scenă

Spectacol cu poliţia… pe scenă

* Peripeţii. „În fiecare seară îi spuneam: după mine, ai fost cel mai bun!”, cu această apreciere a actorului Eugen Cristea, la adresa mai tânărului coleg de scenă Silviu Biriş, a început istorioara pe care am urmărit-o la „Spy News”, pe Antena Stars.

Jucau împreună în spectacolul „Nimeni nu-i perfect”, pus în scenă de regretatul maestru Radu Beligan. Aveau roluri de tată şi fiu, numai că Silviu Biriş îi devenea şi „fiică” lui Eugen Cristea, jucând în travesti. Reprezentaţia de pomină se desfăşura la Palatul Copiilor, sală cu peste o mie de locuri, toate ocupate. Iarnă, zăpadă cât vezi cu ochii! Şi Silviu Biriş se repede în culise, grăbit să se transforme din „fiică” în „fiu”. Era rujat, pe tocuri şi cu o perucă blondă, când dă cu ochii de un domn înalt cât bradul, în uniformă, care cerea insistent să fie oprit spectacolul pentru că un autoturism bloca traficul. Aşa că Eugen Cristea n-are de ales şi îl ia cu el în scenă. Dacă în culise, „organul” era rău de muşca din actori, când s-a văzut pe scenă, din 1,80 metri s-a făcut de 20. De centimetri, sub sutele de ochi ale publicului. Care era convins că aşa e spectacolul. Din două glume şi trei replici, s-au prins că scena era chiar reală, iar vinovatul pentru parcare s-a ridicat din public să-şi mute maşina. Surpriză! Domnului poliţist începuse să-i placă pe scenă…

Lăsând la o parte peripeţiile de pe scenă, actorul Silviu Biriş nu mai joacă roluri în travesti, de când a urmat Teologia. Şi chiar refuză rolurile care i se par nepotrivite pentru convingerile sale spirituale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.