Vizibilitate redusă din cauza ceții, în județul Galați

Circulația se desfășoară în condiții de ceață, luni dimineața, pe drumurile din 15 județe ale țării. Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, vizibilitatea este redusă la sub 200 de metri și, izolat, la sub 50 de metri, în municipiul București și în județele Galați, Alba, Brăila, Călărași, Dolj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Olt, Teleorman, Tulcea, Vaslui și Vâlcea.
Meteorologii au emis pentru județele menționate o atenționare Cod galben de ceață, valabilă între orele 9.00 și 12.00. În cea mai mare parte, ceața va fi însoțită de burniță, care va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea poleiului, ghețușului sau chiciurei.
Pentru reducerea riscurilor în contextul acestor fenomene meteorologice, polițiștii rutieri le recomandă șoferilor să reducă mult viteza, să folosească sistemele de dezaburire și luminile de ceață. De asemenea, trebuie să crească distanța de siguranță între autovehicule, să nu se angajeze în depășiri riscante, să nu oprească pe benzile de rulare sau pe cea de urgență de pe autostrăzi.
La rândul lor, pietonii sunt sfătuiți să evite deplasarea pe partea carosabilă și să se asigure că intenția de a traversa este observată de conducătorii auto.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.