Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Amenzi de aproape 10 milioane de lei date de Poliția Locală în 2025

Amenzi de aproape 10 milioane de lei date de Poliția Locală în 2025

Anul 2025 a fost unul plin pentru Poliția Locală Galați, instituția aplicând aproximativ 25.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 9,8 milioane de lei. Totodată s-au înregistrat 20.286 de puncte de penalizare, au fost confiscate bunuri în valoare de 21.952 de lei și numerar de peste 8.600 de lei, fiind constatate și 113 fapte de natură penală.

Cele mai multe sancțiuni contravenționale au vizat nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, reprezentând 38% din total, urmate de încălcările Legii nr. 61/1991 privind conviețuirea socială, ordinea și liniștea publică, care au reprezentat 29%, și de nerespectarea HCL nr. 176/2024 privind gospodărirea municipiului, cu 26%, restul de 7% fiind reprezentat de alte acte normative.

Faptele cu caracter infracțional constatate de polițiștii locali s-au ridicat la 113, dintre care cele mai numeroase au fost legate de posesia sau consumul de substanțe interzise, cu 49%, urmate de distrugere, cu 17%, încălcări ale Legii nr. 50/1991 privind construcțiile, cu 13%, furt, cu 10%, infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice, cu 8%, și alte fapte, cu 3%.

În cadrul activităților de patrulare și intervenție, polițiștii locali au pus în executare 376 de mandate de aducere.

Pe componenta de ordine și siguranță publică, cele cinci secții de poliție locală au aplicat aproximativ 15.000 de sancțiuni în valoare de peste 4,6 milioane de lei, au ridicat bunuri în valoare de 11.447 de lei și au aplicat 4.169 de puncte de penalizare, fiind constatate 44 de fapte de natură penală. Serviciul Siguranță Rutieră a constatat 8.377de  sancțiuni contravenționale, în valoare de 3,4 milioane de lei.

Echipajele Serviciului de Intervenție Rapidă au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor contravenționale și infracționale, constatând 301 sancțiuni, dintre care 280 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, în valoare de 56.900 de lei.

Serviciul Acțiuni Operative și Monitorizare Școli s-a concentrat pe informarea elevilor și prevenirea violenței, bullyingului, consumului de tutun sau alcool, aplicând 201 sancțiuni în valoare de 37.000 de lei.

Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal a constatat 139 contravenții, aplicând amenzi de peste 520.000 de lei.

Serviciul Protecția Mediului și Control Salubrizare a aplicat 150 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 150.000 de lei pentru abandonarea deșeurilor și a verificat 115 terenuri pentru combaterea ambroziei, întocmind documentele necesare în opt situații.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

7 comentarii

postat de cine sa auda?! Miercuri, 28 Ianuarie 2026 11:21 89.137.225.*** Link la comentariu

Si ganditi-va,oameni buni,asta numai in programul L-V de la 08:00-16:00.

postat de Dani Miercuri, 28 Ianuarie 2026 12:02 5.13.198.*** Link la comentariu

Să pună primăria la vedere câți bani baga in politia locala anual și cat produce poliția locală anual ! Sa vedem daca merită sau nu !

postat de Costy Miercuri, 28 Ianuarie 2026 12:06 109.166.134.*** Link la comentariu

Cel mai bun bilanț al activității nu poate compensa lipsa de profesionalism și de bună creștere, lipsa de respect față de cetățenii urbei.

postat de jun cetatean platitor de taxe Miercuri, 28 Ianuarie 2026 13:21 128.127.119.*** Link la comentariu

Politia Locala un parazit la banii contribuabilului. Sa fie desfiintata urgent.

postat de petre Miercuri, 28 Ianuarie 2026 15:01 5.13.180.*** Link la comentariu

E un motiv de lauda ? Un departament ce are rolul de a colecta bani de la oameni ptr motive de doi bani. Si -apoi nu cred eu ca un asemenea 'ciudat' ma poate educa si ma face mai manierat .

postat de Camelia Miercuri, 28 Ianuarie 2026 16:09 86.124.202.*** Link la comentariu

Din peste 9,8 milioane de lei valoarea a aproximativ 25.000 de sancțiuni contravenționale oare cati lei au si fost incasati ? Degeaba se lauda cand in realitate nu se si incaseaza.

postat de Adrian Miercuri, 28 Ianuarie 2026 17:43 109.166.135.*** Link la comentariu

Desființați politia locală e inutilă

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.