Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UPDATE | Alertă falsă la Galaţi despre răpitori de copii cu o „dubă albă”

UPDATE | Alertă falsă la Galaţi despre răpitori de copii cu o „dubă albă”

UPDATE: Inspectoratul de Poliție Județean Galați dezminte oficial informațiile apărute în spațiul online pe 27 ianuarie 2026, potrivit cărora ocupanții unei autoutilitare albe ar fi încercat să ademenească elevi în apropierea unei școli gimnaziale din municipiu. Potrivit IPJ Galați, mesajul viral, postat de mama unui elev pe o rețea de socializare, nu are corespondent în realitate.

În urma apariției postării, polițiștii Secției 3 Poliție Galați s-au sesizat din oficiu și au declanșat verificări pentru stabilirea situației de fapt. Ancheta a arătat că, în data de 26 ianuarie 2026, în jurul orei 14:00, conducătorul autoutilitarei - un tânăr de 22 de ani din municipiul Brăila - și pasagerul acestuia, în vârstă de 21 de ani, au purtat o discuție cu un grup de elevi care se deplasau pe partea carosabilă.

Conform autorităților, cei doi le-au recomandat copiilor să circule pe trotuar, pentru propria siguranță, fără a exista vreo intenție de a-i transporta sau de a-i atrage în autovehicul. Poliția precizează că interacțiunea a fost interpretată eronat de persoana care a publicat mesajul în mediul online, iar faptele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Galați le recomandă cetățenilor să manifeste prudență în distribuirea informațiilor neconfirmate și să sesizeze autoritățile competente în cazul oricărei suspiciuni, pentru verificări obiective și corecte. 


STIREA INIȚIALĂ: Ceea ce părea a fi începutul unui scenariu de coșmar pentru părinții din Galați s-a dovedit a fi, în final, o alarmă falsă. În urma verificărilor riguroase efectuate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați, s-a stabilit oficial că mesajele virale despre o „dubă albă” care ar fi acostat copii în zona Școlii Nr. 43 „Dan Barbilian” nu au niciun suport în realitate. Deși panica s-a propagat rapid în mediul online, investigațiile au demonstrat că nicio tentativă de răpire sau abordare suspectă nu a avut loc.

Totul a început în urmă cu două zile, când pe grupurile de WhatsApp și pe rețelele de socializare a început să circule o avertizare intensă. Mesajul susținea că luni, 26 ianuarie, în jurul orei 14,00, o dubă albă cu numere de înmatriculare de Brăila ar fi staționat în apropierea Școlii Gimnaziale Nr. 43. Persoanele din dubă ar fi întrebat mai mulți elevi dacă doresc să fie duși acasă, generând imediat teamă în rândul părinților, care au început să distribuie masiv postarea pentru a-și avertiza cunoscuții.

Impactul a fost resimțit și în interiorul școlii. Marți, copiii au început să povestească între ei variante ale incidentului, ceea ce l-a determinat pe un părinte să solicite oficial conducerii școlii să anunțe autoritățile.

Adrian Silivestru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Galați, a confirmat că instituția a fost informată despre aceste temeri ale elevilor, apărute la finalul orelor de curs.

Verificări interne și intervenție a Poliției Locale

Conducerea Școlii Gimnaziale Nr. 43 a acționat imediat conform protocoalelor de siguranță. Directoarea instituției, prof. Florentina-Cristina Epure, a vizionat personal înregistrările camerelor de supraveghere din perimetrul școlii. Rezultatul a fost negativ: nicio dubă albă suspectă și nicio interacțiune de acest fel nu au apărut pe imagini în intervalul orar menționat.

Cu toate acestea, sesizarea a ajuns la Poliția Locală Galați pe data de 28 ianuarie, în jurul orei 13,30. Reprezentanții Poliției Locale au precizat însă că, deși au preluat informația, competența de investigare a unor eventuale infracțiuni de acest tip aparține Poliției Naționale. „Vorbiți despre infracțiuni și nu ține de noi”, au punctat aceștia, direcționând cazul mai departe.

Concluzia Poliției Naționale: „Fake news” confirmat

Deși inițial nu primise o sesizare directă, Inspectoratul de Poliție Județean Galați s-a sesizat din oficiu imediat ce panica a luat amploare.
Polițiștii au efectuat verificări pe teren și au analizat datele existente. Rezultatul verificărilor oficiale arată că în zona menționată nu a existat niciun vehicul suspect și nicio tentativă de ademenire a minorilor, întreaga situație fiind doar un efect de domino al unor interpretări eronate făcute de copii și amplificate nefondat în mediul digital.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

10 comentarii

postat de DC Miercuri, 28 Ianuarie 2026 13:15 86.124.201.*** Link la comentariu

Glumă de prost gust făcută de indivizi cu creierul prăjit de Tik-tok, propagată de alți disperați care văd în jurul lor numai conspirații. Am ajuns rău de tot!

postat de Aad Miercuri, 28 Ianuarie 2026 14:36 70.25.40.*** Link la comentariu

Asta era si cu 50 de ani in urma, pe la tara.... Sa ne demonstreze ca evoluam?!!!

postat de @florin Miercuri, 28 Ianuarie 2026 15:07 86.124.201.*** Link la comentariu

Nu-i nicio glumă...N-are nicio treabă cu niciun copil,ideea e că a verificat poliția locală,e totul în regulă și nu trebuie dat nimeni afară,lăsăm lucrurile așa.Voi să votați cum trebuie în continuare

postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records Miercuri, 28 Ianuarie 2026 16:19 109.166.128.*** Link la comentariu

PSY OP dă tik tok de prostit proștii. Vrăjeala asta cu duba de răpește copii e de prin anii 90:) fenomenul într-adevăr există da nu in maniera asta

postat de Quaestio Miercuri, 28 Ianuarie 2026 20:51 86.124.200.*** Link la comentariu

Atat a fost de ajuns , i s-a parut ceva ...si GATA - Tribunalul public + Sentinta . Oameni cu Probleme .

postat de Ury Miercuri, 28 Ianuarie 2026 20:58 86.120.239.*** Link la comentariu

Pentru @Florin. Să ști că în urma sesizării false nu a venit numai poliția locală. Pentru " informarea ta", ca fapt divers au venit de la prima oră secția 3 investigații.

postat de Ury Miercuri, 28 Ianuarie 2026 20:59 86.120.239.*** Link la comentariu

Pentru @Florin. Să ști că în urma sesizării false nu a venit numai poliția locală. Pentru " informarea ta", ca fapt divers au venit de la prima oră secția 3 investigații.

postat de Gălățean Joi, 29 Ianuarie 2026 04:10 128.127.118.*** Link la comentariu

Da! Sunt indivizi care încearcă să ademenească și adulți, sub diferite pretexte. Te întreabă ceva, apoi te invită la mașină să-ți ofere un cadou. Stau pe lângă bănci comerciale sau bancomate etc.

postat de un observator Joi, 29 Ianuarie 2026 11:53 86.124.202.*** Link la comentariu

Ce să comentezi? Nimicuri!

postat de @ury Joi, 29 Ianuarie 2026 12:42 86.124.201.*** Link la comentariu

Așteptăm să vină DNAul peste voi,că toți ați vândut din casă de ați adunat banii de șpagă pentru angajare în PL! Acolo sunt banii mei,de asta îmi ia Primăria sacul de bani anual,să vă plătească pe voi

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.