Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Modernizarea Falezei are nevoie de un supervizor

Modernizarea Falezei are nevoie de un supervizor

După ce a atribuit, în toamna anului trecut, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, Primăria Galați mai face un pas important pentru concretizarea investiției. A lansat o licitație pentru serviciile de supervizare a lucrărilor. Valoarea estimată a contractului se ridică la 1,8 milioane de lei fără TVA, iar ofertele sunt așteptate până pe 2 martie 2026. Criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”.

Pentru contractarea serviciilor de supervizare a lucrărilor de execuție la obiectivul „Revitalizarea turismului în Galați, prin valorificarea durabilă a elementelor de patrimoniu cultural și naturale pe Faleza Dunării”, Primăria Galați așteaptă deja ofertele.

Scopul acestor servicii de asistență tehnică este cel de a oferi autorităților garanția că proiectanții și constructorii își vor îndeplini toate responsabilitățile asumate prin contract. Adică vor respecta prevederile legale, reglementările tehnice, proiectul tehnic, caietele de sarcini și propunerea tehnică. Vorbim despre asocierea Tancrad (lider) - Lemacons - Citadina 98 - Oldroad Construct, care a câștigat contractul de 165,29 milioane de lei fără TVA pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a Falezei.

Procedura de achiziție a serviciilor de supervizare este lansată, însă, sub incidenta unei clauze suspensive. Contractul va fi semnat numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin semnarea contractului de finanțare între municipiul Galați și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.
Termenul maxim estimat pentru semnarea contractului de finanțare prin Programul Regional 2021-2027 este aprilie 2026.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

18 comentarii

postat de Galatean , din păcate Miercuri, 28 Ianuarie 2026 15:44 86.124.202.*** Link la comentariu

Ehe, dragii moșului. Ca nu e îngrijită, e adevarat. Dar, asta a fost și scopul.... Mai admirați faleza cât mai există, amintindu-va de plimbările din trecut... Nu va mai fi nimic din ce a fost...

postat de Camelia Miercuri, 28 Ianuarie 2026 16:04 86.124.202.*** Link la comentariu

Primaria chiar "arunca pe fereastra" 1,8 milioane de lei fără TVA ? Doar Primaria de ani de zile NUMAI cu aceste firme.

postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records Miercuri, 28 Ianuarie 2026 16:21 109.166.128.*** Link la comentariu

Faceți poze acum cat mai arată Faleza așa. Că după " regenerarea urbană" va arata într-un mare fel. Cu mult mai jmeker decât în prezent

postat de Stoica Miercuri, 28 Ianuarie 2026 16:53 95.43.228.*** Link la comentariu

fmm lasa supervizorul si repara ce ai lasat de izbeliste in orasul asta! Pucheanu! Nu incepe alte lucrari pana nu le termini pe astea!

postat de IULIAN Miercuri, 28 Ianuarie 2026 17:02 89.137.30.*** Link la comentariu

Idioedilul nostru e în stare să betoneze și Dunărea...cred că în bradul de Crăciun a avut biloaie de care a pus pe trotuare.

postat de Quaestio Miercuri, 28 Ianuarie 2026 17:50 86.124.200.*** Link la comentariu

Modernizare ...intr-un Oras fara bani/locuri munca . Deci vor veni , cohorte de TURISTI sa vada Minunea ? Tot din materiale care se Crapa la 4-5 ani ? Rulaj bani intre Primarie si firmele de Partid .

postat de Proiectul și sinecurile Miercuri, 28 Ianuarie 2026 18:14 86.120.239.*** Link la comentariu

Trebuie supervizor-sef, supervizor-adjunct, ajutor de supervizor șef,consilier supervizor 1,consilier supervizor clasa 2....cum sunt posturile bugetare din administrația publică

postat de IULIAN Miercuri, 28 Ianuarie 2026 18:37 89.137.30.*** Link la comentariu

Vă zic o treabă, Faleza noastră creată de un fluviu nu există nicăieri în lume...uite că vine un copil de milițian să o betoneze, cum o să mai prindă generațiille viitoare gușteri și șerpi ?

postat de IULIAN Miercuri, 28 Ianuarie 2026 18:39 89.137.30.*** Link la comentariu

...să sperie profesorii.

postat de Iancu Jianul Miercuri, 28 Ianuarie 2026 21:15 5.13.130.*** Link la comentariu

Cred ca acest partid vrea sa ramana in "ANALELE" orasului ca GROPARUL lui din toate punctele de vedere! Betonel... 79%... vine caldura si lumea va iesi in strada!... O DULCEATA de TRANDAFIRI USCATI!

postat de Tudor Joi, 29 Ianuarie 2026 06:52 5.13.187.*** Link la comentariu

Succes !!Sper sa iasă frumoasă și modernă.Dar cel mai important să fie făcută repede și bine

postat de Mihai Joi, 29 Ianuarie 2026 08:14 86.124.201.*** Link la comentariu

Asta incepe la nesfarsit alte lucrări pe care nu le mai termină. Cosbucul e plin de gropi si părăsit, nu mai lucrează nimeni, ca nu mai are finantare. Cum te apuci sa strici si faleza???

postat de Jacks Joi, 29 Ianuarie 2026 08:44 109.166.133.*** Link la comentariu

De ce să nu facă, doar are bani din taxe și impozite crescute? O afacere bună în Galați e să betonezi că să ai ce plomba tot timpul cu partidul. Rușine din oraș verde in oraș gri, așa vrea primarul.

postat de Super..... cuuum?Vizor?Va fi PSD-ist?SAU va fi coaliționist?Curcabeu care va să zică? Joi, 29 Ianuarie 2026 08:49 128.127.119.*** Link la comentariu

Frecător de p..a fooaarte bine plătit ca să supervizeze Activitatea unei ,sau unor firme care prin rezultatul muncii lor isi vor superviza singuri cartea de vizită,Fara supervizarea unui politician.

postat de Iancu Jianul Joi, 29 Ianuarie 2026 09:27 5.13.130.*** Link la comentariu

@Mihai Reteta este simpla: se sifoneaza partial banii in paralel, apoi se incepe o mare bulibaseala intarziindu-se lucrarile, SE CERE REFINANTARE... pana se stagneaza apr tot BANUTZU

postat de Cernea Joi, 29 Ianuarie 2026 16:56 5.13.152.*** Link la comentariu

Lasati faleza cat mai naturala. Doamne poate nuse apuca desteptul asta de primar cu desteptii de athitecti sa impodobeasca faleza cu beton si fier.Nu vreau sa cred asta.Mai bine ne ar spune ce are de

postat de Ion Vineri, 30 Ianuarie 2026 18:26 86.124.202.*** Link la comentariu

Voi nu înțelegeți că "ăsta,, urăște orașul? Cât despre superb vizor, își ia el bănuțu'. Că își termină benzina (mandatul) curând. Până atunci dă-i cu târnacopu' . Mi-e scârbă și când îl văd la TV.

postat de arbore trist Marți, 3 Februarie 2026 01:20 89.137.226.*** Link la comentariu

Am fost repede sa fac poze pe faleza apoi parasesc orasul. Plec in Argentina !

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.