Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

S-a stins din viaţă profesorul Toader Buhăescu, Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi

S-a stins din viaţă profesorul Toader Buhăescu, Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi

Doctor în matematică, profesor universitar, autor de poezii și epigrame, Cetățean de Onoare al Galațiului, Toader Buhăescu a încetat din viaţă, anunţă Serviciul Referinţe din cadrul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” Galaţi. Universitatea „Dunărea de Jos” i-a dedicat un articol in memoriam, reamintind cele mai importante realizări ale reputatului cadru didactic.

Prof. univ. dr. mat. Toader Buhăescu, născut pe 3 iulie 1934, în satul Tanacu, județul Vaslui, a absolvit, cu diplomă de merit, în anul 1957, Facultatea de Matematică din cadrul  Universităţii „Al. I. Cuza” din Iași, specialitatea matematică. A fost repartizat ca profesor la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galați, între anii 1958-1960.

Din 1961, și-a început cariera universitară la „Dunărea de Jos”, căreia i-a dedicat 43 de ani de activitate neîntreruptă, ocupând succesiv funcțiile de lector universitar, conferențiar și profesor universitar titular al disciplinei Matematică, până în anul 2004, când s-a pensionat. În 1982, a dobândit titlul științific de Doctor în Matematică, cu teza intitulată „Funcții quasi convexe”, sub conducerea științifică a reputatului prof. univ. dr. doc. Nicolae Negoescu, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Activitatea științifică a prof. univ. dr. Toader Buhăescu s-a concretizat prin publicarea a opt cărți de specialitate, în domenii ale matematicii moderne: teoria mulţimilor fuzzy, logică fuzzy, convexitate, peste 55 de articole și studii publicate în revistele de specialitate, precum și numeroase comunicări în cadrul unor simpozioane științifice, conferințe și congrese internaționale în Cehia, Franța, Italia, Grecia, Turcia, Egipt, China.

Toader Buhăescu a fost șef al Catedrei de Matematică între anii 1990 - 2004, membru în Senatul Universității „Dunărea de Jos” din Galați și membru în Consiliul profesoral al Facultății de Științe, iar în noiembrie 2009 a fost votat de către Consiliul Local al municipiului Galați „Cetățean de Onoare”. Senatul Universității „Dunărea de Jos” din Galați i-a decernat titlul onorific de profesor emerit.

După retragerea din activitatea profesională, Toader Buhăescu a găsit timpul necesar pentru a se orienta spre mai vechile sale pasiuni, literatura şi turismul. Poeziile şi epigramele sale au putut fi citite, sub sugestivul pseudonim Toader Dintanacu, în ediția online a ziarului Observatorul, publicat în Toronto, Canada.

„Un gând pios, un moment trist de despărțire, față de cel care a contribuit la formarea a peste 40 de generații de ingineri și profesori absolvenți ai Școlii superioare universitare gălățene!”, transmit colegii îndurerați.

Pentru cei care vor să-i aducă un omagiu, domnul profesor este depus la Biserica „Sf. Trei Ierarhi” din Mazepa. Cina va avea loc miercuri, 11 februarie 2026, iar înmormântarea este programată joi, 12 februarie, la Cimitirul „Sf. Lazăr”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

11 comentarii

postat de T.D.S Miercuri, 11 Februarie 2026 10:01 5.13.187.*** Link la comentariu

Dumnezeu să-l ierte !!!

postat de IULIAN Miercuri, 11 Februarie 2026 10:07 89.137.30.*** Link la comentariu

Dumnezeu Să-L ierte !...eu nu pot, la un examen am scris exact cursul pe cara l-a predat (de fapt am copiat) și mi-a pus nota șase...deci?

postat de M.G. Miercuri, 11 Februarie 2026 12:04 86.120.239.*** Link la comentariu

Dumnezeu sa-l ierte!

postat de Costica Miercuri, 11 Februarie 2026 12:10 89.123.115.*** Link la comentariu

La cursul festiv din mai 2025, la care dl profesor Buhaescu ne-a bucurat cu prezenta, ne-a spus: Pe Dunare de-ar curge vin, De saracie nu ne scapa, Cat in functii se mentin, Cei ce ne-au bagat la apa!

postat de DM Miercuri, 11 Februarie 2026 12:20 71.194.40.*** Link la comentariu

pt Iulian: deci, si-a dat seama ca ai copiat.

postat de IULIAN Miercuri, 11 Februarie 2026 12:45 89.137.30.*** Link la comentariu

Nu DM, dacă m-ar fi prins cred că eram și acum în pușcărie:)))...însă pentru mine mi-a dat de înțeles că a fost o autoevaluare a dânsului. Nu am nimic cu omul, Dumnezeu Sâ-L odihneascâ.

postat de cetatean Miercuri, 11 Februarie 2026 16:51 46.97.169.*** Link la comentariu

Bun profesor, imi amintesc matematica predata si acum, dupa 35 de ani. Am toate cursurile , pe atunci le scriam, la xerox era scump. Si tatal meu l-a avut profesor.

postat de Jenica Cringanu, Decan FSM Miercuri, 11 Februarie 2026 18:15 5.13.131.*** Link la comentariu

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Condoleante familiei!

postat de IULIAN Miercuri, 11 Februarie 2026 18:41 89.137.30.*** Link la comentariu

Vă mai zic o treabă d-na Duțu era profesorul meu de analiză matematică însă nu șiiu din ce motiv un semestru am făcut cu d-l Buhăiescu,Duțu punea cu greu un cinci așa că au cred că îi era frică de ea.

postat de Galatean Joi, 12 Februarie 2026 02:42 86.124.201.*** Link la comentariu

Dumnezeu sa-l ierte.

postat de CetateanX Joi, 12 Februarie 2026 15:21 86.124.201.*** Link la comentariu

S-a prins omul! Bine ti-a facut! Si sase a fost prea mult!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.