Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Reabilitarea Secției 4 s-a poticnit în finisaje

Reabilitarea Secției 4 s-a poticnit în finisaje

Aflată de trei ani într-un proces de reabilitare prin fonduri europene, clădirea care adăpostește Secția 4 Poliție nu a putut fi dată, oficial, în folosință la data preconizată. Asta deoarece ”mici detalii legate de finisaje”, așa cum am aflat de la comanda IPJ Galați, au făcut imposibilă recepția lucrării și au impus prelungirea cu încă o lună, respectiv până pe 14 martie 2026, a termenului de implementare a proiectului, constructorul asumându-și obligația de a remedia neregulile.

De doi ani, sediul secției 4 Poliție, care deservește zona de nord-vest a municipiului, cu 70.000 de gălățeni care locuiesc în cartierele Micro 13, 14, 40, 38, 39 A, 39 B, 39 C și Filești, a funcționat în incinta Colegiului "Carol I" (fostul Liceu CFR).

Imobilul în care Secția 4 funcționează din 1996 și reabilitat cu un buget de 4.249.134,68 lei prin PNRR, a fost construit în 1973 și până acum nu a fost niciodată trecut printr-un proces temeinic de renovare, ci doar prin lucrări de întreținere și mentenanță.

Printre lucrările care s-au executat la Secția 4 s-au numărat operațiuni de eficientizare energetică a clădirii, precum și înlocuirea totală a instalațiilor termice, electrice și de iluminat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Brigada de birocrati cu munca de la 9-17 Duminică, 15 Februarie 2026 17:15 109.166.135.*** Link la comentariu

Daca n-ar mai exista 5 sectii de locala si 5 de politie nu s-ar mai justifica atatea posturi de conducere?Unde s-ar mai exercita munca birocratica?Doar te faci politist ca sa faci munca de secretara.

postat de Siguranță și încredere Duminică, 15 Februarie 2026 17:30 86.120.239.*** Link la comentariu

ar fi atentat la siguranța publică dacă s-ar mai comasa din secții? Macar din 2 să faceți una, dacă tot zice premierul că e recesiune și că se fac reforme

postat de Radu Luni, 16 Februarie 2026 09:10 89.136.1.*** Link la comentariu

Sectia 4 De Politie Galati este cea mai corupta.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.