Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tren București - Galați, șase ore întârziere. Două trenuri TFC, anulate

Tren București - Galați, șase ore întârziere. Două trenuri TFC, anulate

Vremea severă de miercuri a afectat circulația mai multor trenuri de călători, pe rutele București, Brașov, Constanța și Galați. Circulația feroviară între Ploiești și București a fost închisă începând cu ora 5.00, miercuri dimineață, din cauza copacilor căzuți pe linia de contact. CFR Călători a pus la dispoziția managerului infrastructurii feroviare, CFR SA, locomotive diesel pentru sprijinirea operațiunilor de intervenție.

Una dintre garniturile afectate a fost trenul InterRegio IR 1571, pe distanța București Nord - Galați. Acesta a plecat din Capitală la ora programată (5.30). Din Ploiești Sud, însă, a plecat cu o întârziere de 317 minute, care s-a mărit pe parcurs. Conform aplicației CFR Călători, trenul IR 1571, care ar fi trebuit să ajungă în Galați la 9.19, avea o întârziere estimată de 342 de minute, aproape șase ore.

CFR Călători a mai anunțat că, în contextul fenomenelor meteorologice severe, operatorii de transport feroviar au solicitat anularea temporară a mai multor trenuri, pentru a asigura siguranța circulației și integritatea infrastructurii feroviare. Printre acestea se numără și trenurile Regio R 10323 și R 10302, operate de Transferoviar Călători (TFC) pe ruta Berești - Bârlad și retur.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Che Gargara Miercuri, 18 Februarie 2026 15:34 5.13.163.*** Link la comentariu

Ce bine e sa fii rege si sa dai Spartanul pe un Bombardier. Privat si de lux.

postat de e aventură să mergi cu trenul Joi, 19 Februarie 2026 04:03 86.124.202.*** Link la comentariu

șase ore întârziere.....voi știți câ acum 120 de ani trenurile sjungeau la destinație fără intârziere și circulau cu 120km/h?! Ar trebui demiși toți angajații.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.