OFRANDĂ (la mormântul lui Georgel Grecu - Țărnă Ușoară!)

Vă jur, în sfârşit, să se mire (mereu)/ şi sclavii şi regii:
am râs şi am plâns şi-am iubit şi-am urât/ în numele legii!
din cauza mea, pe pământ şi în cer/ doar sete-i şi foame-i...
altcum nu-i frumos, n-are rost, pot să jur/ în numele mamei!
n-am spus (niciodată) că nu-s vinovat/ de milă, că poate-i
mai bine să mint şi să tac şi să jur/ în numele tatei!
cu pâine şi sare şi apă şi dor/ plătesc frumuseţii
şi-(i) spun (totdeauna) că mor (minunat)/ în numele vieţii!
nu ştiu, dar învăţ (de acum pân-atunci)/ secretele sorţii
şi văd şi aud că trăiesc (negreşit)/ în numele morţii!
[sunt numele fiului celor de sus,/ trimis ca să fie
izbândă (şi-ofrandă!!!) a celor de jos,/ în veac de vecie!!!]





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.