Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bolojan amenință miniștrii cu demiteri, dacă pierd fondurile PNRR

Bolojan amenință miniștrii cu demiteri, dacă pierd fondurile PNRR

Premierul Ilie Bolojan i-a avertizat luni pe miniștri și secretarii de stat că își pot pierde funcțiile dacă România nu reușește să valorifice toate fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acesta a subliniat că responsabilitatea pentru nerealizarea jaloanelor și țintelor asumate la nivel european va fi atât politică, cât și administrativă, iar guvernanții care nu respectă termenele riscă revocarea din funcție sau alte măsuri.

În cadrul ședinței Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR, Bolojan a cerut accelerarea absorbției fondurilor și respectarea termenelor-limită. Premierul a avertizat că întârzierile sau gestionarea defectuoasă a fondurilor ar putea duce la pierderea banilor europeni, iar această situație este considerată inacceptabilă.

Conform datelor oficiale, România a încasat până acum 10,72 miliarde de euro, reprezentând peste 50% din valoarea totală a PNRR. Din această sumă, 6,4 miliarde de euro sunt nerambursabili, iar 4,31 miliarde provin din componenta rambursabilă a planului. În următoarele șase luni, țara noastră trebuie să aducă aproape 11 miliarde de euro prin proiecte finalizate și date în plată, pentru a respecta termenele asumate.

Premierul a atras atenția că personalul din administrație care gestionează fondurile PNRR nu va mai beneficia de sporuri dacă România riscă să piardă bani europeni.

De asemenea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a reiterat necesitatea respectării jaloanelor și țintelor, iar secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Florin Zaharia, a precizat că bugetul pe 2026 va trebui să aloce sume semnificativ mai mari pentru cofinanțarea proiectelor, conform Digi24.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Minciuna de stat costă Marți, 24 Februarie 2026 17:42 5.13.144.*** Link la comentariu

Sunt toti in lacrimi!... Pleaca singuri si se angajeaza la privat!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.