Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Noi obiective pentru Oțelul în acest sezon, după dezamăgirea ratării fazei de play-off

Noi obiective pentru Oțelul în acest sezon, după dezamăgirea ratării fazei de play-off

Gruparea gălățeană trebuie să își reconfigureze intențiile pentru partea a doua a sezonului, după ce a ratat clasarea între primele șase.

Dezamăgirea de după meciul de vineri seară, când Oțelul a pierdut categoric, scor 0-4, pe terenul celor din Cluj, a fost doar năruirea definitivă a speranțelor de calificare la play-off. Încă dinainte de acest joc au fost multe semnale că echipa se îndreaptă într-o direcție greșită, fără a fi arătat prea multe puncte de încredere înspre îmbunătățirea situației. Dar cât timp matematic s-a putut trage la play-off, calculele s-au tot făcut.
Ei bine, după acest drastic eșec, Oțelul are ocazia să-și stabilească noi obiective pentru partea a doua a sezonului.

Extrem de dezamăgit de proporțiile scorului, deși declarase încă dinainte de meci că șansele echipei sale sunt minuscule în fața celor de la U Cluj, antrenorul Laszlo Balint a spus că își dorește ca formația gălățeană să poată lupta pentru un loc de cupă europeană.
"Supărarea este mare când pierzi de o asemenea manieră, însă trebuie să ne raportăm la realitatea noastră. Calificarea în play-off a fost un obiectiv la care ne-am gândit noi prin prisma rezultatelor bune, dar știam că este foarte greu de îndeplinit. Eu îmi doresc acum să ne luptăm pentru locurile 7-8, dar important este să ne adunăm. Avem o săptămână la dispoziție. Nu cred c-a fost presiunea play-off-ului. Noi cu toții ne-am dorit, ar fi fost o performanță importantă, având în vedere condiția clubului nostru în acest moment. Știe toată lumea, n-aș vrea să detaliez, e greu să ne comparăm cu "U" Cluj, cu FCSB, cu absolut toate echipele care sunt acolo. N-aș vrea să mă repet, e important să înțelegem și realitatea și să depășim momentul, să readucem încrederea la nivelul grupului de jucători", a spus Balint.

O eventuală clasare pe locurile 7-8 la capătul fazei de play-out ar însemna, dacă se va obține licența de participare în cupele europene, disputarea barajelor de Conference League – ipostază trăită de Oțelul și în urmă cu două sezoane, când a pierdut cu "U" Cluj. Și în sezonul trecut Oțelul s-a clasat pe locul 8, dar n-a avut licența pentru participarea în cupele europene, ceea ce i-a interzis să mai joace barajul.

După 29 de etape din sezonul regulat, Oțelul ocupă poziția a zecea în clasament, cu 41 de puncte, fără a putea pica mai jos de atât la capătul ultimei etape (programată în weekendul 6-8 martie).

Doar opt puncte în 2026

Parcursul Oțelului a fost mult sub așteptări în meciurile disputate în 2026, după ce încheiase anul precedent în vârf de formă (patru victorii consecutive). Astfel, în acest an calendaristic, nu doar că a pierdut și ratarea calificării în sferturile Cupei (deși avea nevoie de doar un egal cu "U" Cluj), dar a acumulat numai opt puncte în cele opt etape parcruse până acum. Un bilanț demn de o echipă din zona retrogradării, mai ales că victoriile au venit cu nou-promovatele FK Csikszereda și Metaloglobus, iar remizele au fost mai degrabă norocoase decât pe merit, 0-0 la FC Botoșani și 2-2 cu UTA. În rest, din înfrângerile suferite, doar la cea cu CFR Cluj, 0-1, se poate spune că Oțelul ar fi meritat mai mult conform cursului jocului. Dar eșecurile cu CSU Craiova, FCSB și "U" Cluj au cântărit decisiv la ratarea calificării în play-off.

Ultimul meci din sezonul regulat este pe teren propriu, cu FC Hermannstadt, dar nu se cunosc încă detaliile precise pentru ziua programării.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

5 comentarii

postat de jocul OTELULUI scade, nu e de bine. daca trecem de anu asta ,la anu o sa fie greu de tot. poate vine Duminică, 1 Martie 2026 14:26 128.127.119.*** Link la comentariu

multe vorbe, nimic spus. OTELUL trebuie sa aiba obiectiv raminerea in superliga. atit. financiar si nivel de club e suficient. asta-i stadion de 2026? nu stiu cum obtin licenta...pacat.

postat de Otelar Duminică, 1 Martie 2026 17:58 178.138.99.*** Link la comentariu

Nu e normal ca galeria să susțină o conducere netransparentă,fără sponsori și fără viziune la Oțelul Galați.A fi suporter adevărat nu înseamnă să acoperi greșelile.Așa participi la distrugerea clubulu

postat de Laurențiu Reghekamp Duminică, 1 Martie 2026 18:41 93.205.188.*** Link la comentariu

Lasa ca vinde indianul si stadionul sa vedeti atunci distracție cand va răsări niste blocuri pentru bastani ca e zona buna

postat de Teo Luni, 2 Martie 2026 04:23 86.124.201.*** Link la comentariu

Si-au facut-o cu mana lor, cand vor sa bubuie un meci o fac cu placere , faulturi grosolane aproape de eliminare, joc incalcit , mai frumos a fost sezonul trecut si chiar placut.

postat de Bradea Cornel Luni, 2 Martie 2026 06:52 81.12.239.*** Link la comentariu

Frumos stadion, atmosfera , sponsori, parteneri, lot numeros, joc frumos. Exemplu de bune practici la U Cluj. Spre deosebire de un stadion de anii 70, sponsori de sufragerie, lot subtire etc

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.