Euro ar putea urca peste un an la 5,3893 lei
Revenirea aversiunii față de risc a înmulțit ieșirile de capital din piețele aflate la marginea zonei euro, evoluție însoțită de deprecierea monedelor. Cursul euro a crescut de la 5,3467 lei la 5,3481...
Revenirea aversiunii față de risc a înmulțit ieșirile de capital din piețele aflate la marginea zonei euro, evoluție însoțită de deprecierea monedelor. Cursul euro a crescut de la 5,3467 lei la 5,3481...
Cursul euro a urcat săptămâna trecută cu peste doi bani, odată cu temerile privind apariția unei crize financiare pe Vechiul Continent și depășirea pragului de 114 dolari/baril de petrol, costurile ma...
Presiunea pe leu s-a temperat săptămâna trecută, tendință la care a contribuit reducerea aversiunii față de risc dar și perspectiva unui nou cabinet la Palatul Victoria, care s-a prelungit și în piața...
Creșterea cererii de valută a decuplat miercurea aceasta leul de evoluțiile din regiune. El s-a depreciat față de euro, în timp ce alte monede s-au întărit. Tranzacțiile din piața locală se realizau î...
România și-a închis minele, dar nu și mineriadele. Minerul cu lămpaș, salopetă și bâtă a dispărut aproape cu totul din peisajul social, însă funcția sa politică a rămas vacantă. Iar natura publică rom...
Traversăm o perioadă în care războiul hibrid ia diverse forme și pune în pericol economiile din întreaga lume. Lucruri banale, precum țevi și cabluri pe șine bulversează transportul feroviar în Olan...
Finanțarea cluburilor profesioniste din bani publici continuă să producă diferențe importante între participantele din Superligă. În timp ce unele echipe beneficiază de milioane de euro din partea aut...
Internaționala incoerenței nu are sediu, congres, statut și nici imn, pentru că nu are nevoie. Membrii ei se recunosc fără carnet de partid: apără astăzi cu înflăcărare ceea ce criticau ieri, predică ...
România seamănă uneori cu un gospodar care are grâu în hambar, lemne în curte și animale în bătătură, dar care, atunci când se așază la masă, descoperă că o bună parte din ceea ce consumă trebuie cump...
Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, altele au fugit de acasă pentru a se salva, iar cele mai grave cazuri au fost încadrate la tentativ...
Industria ospitalității din România a înregistrat în 2025 o scădere ușoară. Numărul sosirilor în structurile de primire turistică a fost mai mic cu 2,4%, iar cel al înnoptărilor – cu 1,7%, raportat la...
În economiile dezvoltate, asigurările de viață sunt privite ca parte a planificării financiare pe termen lung, alături de economii, pensii private și investiții. Piața asigurărilor din România este în...
„Am fumat ca un șarpe peste 20 de ani. Peste două pachete pe zi. M-am lăsat de nevoie, când m-au diagnosticat cu leucemie. De ce fumam? La început ca să fiu cool (aveam 20 de ani și toată lumea fuma),...
Nivelul mai ridicat al apetitului pentru risc a asigurat aprecierea monedelor de la marginea zonei euro. În piaţa locală, cursul monedei unice a coborât de la 5,2467 lei la 5,2359 lei, în timp ce tran...
Suprapunerea crizei politice locale peste cea provocată de conflictul din Golful Persic și creșterea prețurilor la țiței a stimulat ieşiri semnificative de capital străin, și nu numai, din economia ro...
Părăsirea Guvernului de către miniștrii PSD nu a afectat momentan performanța monedei naționale, în timp ce investitorii rămân prudenți, atâta vreme cât nu a fost promovată o moțiune de cenzură în Par...
Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a criticat modul de realizare a manualelor de științe din țara noastră, după o comparație realizată între manuale din România, Franța și Germania, susținâ...
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci își deschide porțile pentru o nouă ediție a evenimentului „Seară de film la muzeu”, programată să aibă loc vineri, 20 martie, începând cu ora 19,00. Organiz...
Gruparea gălățeană trebuie să își reconfigureze intențiile pentru partea a doua a sezonului, după ce a ratat clasarea între primele șase. Dezamăgirea de după meciul de vineri seară, când Oțelul a pier...
Majorarea cererii de dolari în prima parte a zilei de vineri, a afectat performanța monedelor de la marginea zonei euro, astfel că media lor față de cea europeană a cunoscut deprecieri. Cotațiile din ...
Alege o metodă de autentificare pentru a comenta și a-ți gestiona profilul.
Cere administratorului să activeze un furnizor de autentificare.
Contul tău este gestionat securizat de GoPress.