Logo pentru viitorul Dunării, în urma unui concurs de creaţie

Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” anunță lansarea concursului de creație „Desenează viitorul Dunării!”, o inițiativă integrată în proiectul european "Shore".
Competiția îi invită pe elevi să conceapă identitatea vizuală a acestui proiect, dedicat sustenabilității apelor. Termenul-limită pentru înscrieri este data de 13 martie, iar propunerile vor fi evaluate de un juriu format din reprezentanți ai instituțiilor și ONG-urilor partenere.
Simbolul grafic trebuie să reflecte Dunărea ca sursă de viață, responsabilitatea față de mediu și biodiversitatea fluviului. Organizatorii recomandă formatul digital (300 dpi, 20x20 cm, PNG sau JPG), însă acceptă și lucrări pe hârtie A4, încadrate într-un pătrat de 15x15 cm, cu contur clar. Creațiile pot fi trimise prin e-mail, la adresa grigoremagdalena@yahoo.com.
Câștigătorul îşi va vedea opera devenind logoul oficial al proiectului şi va beneficia de recunoaștere pe site-ul colegiului și pe blogul dedicat.
"Shore", proiect finanțat prin Horizon Europe și coordonat de Universitatea Tehnică Yıldız din Istanbul (Turcia), își propune să-i transforme pe tineri în eco-cetățeni, prin educație „albastră”. Proiectul oferă metode de instruire și granturi, ajutându-i pe elevi să devină adevărați arhitecți ai schimbării în comunitățile lor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.