Ulciorul şi Cobiliţa de la Tata (pericopă)

din ce în ce fântâna mai încolo/ se-ndreaptă parcă ar avea picioare
ieri săturam un sat cu-atâta apă/ azi pot s-aduc o singură căldare
plec dimineaţa când abia cărarea/ se vede printre noapte şi lumină
s-o prind măcar o clipă mai încoace/ să fie ne-ncepută şi senină
mă rog pe drum la cel de sus/ amână potopul frigul şi pustiu-n vetre
iată se vede susură păstrează/ aceleaşi păsări calde printre pietre
şi mă grăbesc şi plâng de bucurie/ închid un vis deschid o paranteză
sunt primul în sfârşit o beau pe toată/ fântâna creşte parcă în viteză
şi iarăşi zic la domnul care ştie/ că-s păcătos ai milă iartă gata
o să respect proverbul cu ulciorul/ şi cobiliţa veche de la tata
cumpănă-n zare orizont departe/ nord sete sud un vis un om o turmă
nu mai fugi opreşte-te zadarnic/ fântâna a rămas de mult în urmă
cărarea printre noapte şi lumină/ abia mai poate paşii să-i încapă
nu poartă vină ce a fost să vină/ sunt prea bătrân să mai ajung la apă