Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Remorcher cu cinci marinari la bord, scufundat la Midia

Remorcher cu cinci marinari la bord, scufundat la Midia

Un remorcher al companiei Midia Marine Terminal s-a scufundat, miercuri dimineață, în Dana 1 a portului Midia, în timpul unor manevre de asistență la descărcarea unui tanc petrolier. La bord se aflau cinci marinari, informează Digi24.

Potrivit ISU Dobrogea, o persoană a fost găsită și declarată decedată, iar alte patru sunt în continuare dispărute. Victima este căpitanul navei, Sorin Tufan, fost fotbalist la Farul și Steaua.

La locul incidentului intervin echipaje de salvare, inclusiv două ambarcațiuni ale Agentiei Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare și patru scafandri, care desfășoară operațiuni de căutare.

Reprezentanții rafinăriei Petromidia au precizat că nava s-a scufundat în timpul operațiunilor curente din terminalul off-shore. De asemenea, Ministerul Apărării Naționale a transmis că nu există indicii privind implicarea vreunei mine marine.

Autoritățile continuă intervenția, iar șansele de supraviețuire ale celor dispăruți sunt reduse, potrivit primelor evaluări.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.