Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Aleșii județului au aprobat parteneriatul cu Ministerul Transporturilor pentru Centura mare

Aleșii județului au aprobat parteneriatul cu Ministerul Transporturilor pentru Centura mare

Convocați de îndată în ședință extraordinară, consilierii au aprobat în unanimitate acordul de parteneriat între Județul Galați, prin Consiliul Județean Galaţi, și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), încheiat pentru realizarea obiectivului de investiții „Varianta de ocolire Galați”.

„Este un obiectiv care ne interesează pe toți și pentru care sperăm să ardem cât mai repede etapele. Sper că acest prim pas, pe care l-am făcut astăzi, să fie de bun augur și că acest obiectiv, Centura Mare a Galațiului, să fie realizat în parteneriat cu Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Și să o și realizăm!”, a fost mesajul președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, la finalul ședinței.

Așa cum ați putut afla în ediția de vineri, 20 martie, a ziarului „Viața liberă”, după semnarea parteneriatului, CNAIR va trebui să-i predea Consiliului Judeţean documentaţia tehnico-economică realizată pentru marea centură ocolitoare, cu toate avizele şi acordurile necesare obţinute în etapa de elaborare. Desigur, fără vreo pretenţie financiară!

CNAIR și-a asumat misiunea de a accesa fondurile europene și de a realiza documentațiile cadastrale și exproprierile necesare, în vreme ce instituția județeană se va ocupa de găsirea proiectantului și a constructorului.

Cei doi parteneri îşi vor stabili ulterior valoarea contribuţiilor fiecăruia din suma totală a proiectului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de abcd Sâmbătă, 28 Martie 2026 13:19 86.124.201.*** Link la comentariu

Există deja un contract semnat, cu UMB. Ce se întâmplă cu el, se reziliază? De ce nu spune CJ-ul cu subiect și predicat?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.