Demolare pe Faleza Inferioară, în zona scărilor de la Elice

A început demolarea primei construcţii provizorii amplasate în zona scărilor monumentale de la Elice. Nu, nu este vorba despre „Libertatea 2000”, după cum puteţi vedea în imaginea pe care am surprins-o în această după-amiază de luni, 30 martie 2026.
Amplasată în partea stângă a scărilor monumentale, construcţia este una dintre cele trei pentru care Primăria municipiului Galaţi a emis, la finele anului trecut, notificări privind demolarea.
La acel moment, municipalitatea ne informa că deţinătorii construcțiilor au avut contracte de închiriere a terenului proprietate a municipiului Galați, care au fost reziliate la finalul lunii octombrie, proprietarii fiind notificați ca în termen de 15 zile să elibereze terenul, conform clauzelor contractuale.
În vreme ce demolarea celorlalte două construcţii - deţinute de Libertatea 2000 şi Protima Serv - a fost blocată în instanţă, proprietarul celei din zona scărilor a ales să o pună singur la pământ. În acest mod îşi va putea recupera o parte dintre materialele de construcţie.
Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, demolările pe Faleza Inferioară au început pe 3 februarie, în zona Restaurantului „Pescăruş”.
Reamintim, eliberarea terenului de construcţiile parazitare este necesară pentru a accesa fondurile europene care ne sunt alocate pentru modernizarea Falezei Dunării.





Nu vad nici o informație depre terasa Nic-Nic. Sa fie oare lăsată pt ca are patron un PNL -list de frunte?
Exista o treapta din marmura de foarte buna calitate( de la scarile care coboara spre faleza inferioara) care s-a desprins. Poate o repara domnul Pucheanu cu ajutoru Ecosal. Trapta este din 1965.
Vindeti tot... parasiti cancerul si rujul tradator de tara si secu'.. vom ajunge ca PANZARUL lui Stefan Cel mare si Sfant.. ce dadea haur si cadane turcilor la greu ca zbir NU NE VOM VINDECA NICIODATA
Doamne ajuta!nu credeam sa vad asa ceva,in Galati mai ales.E spre bine,cred,..dar sa vedem,sper doar,ca dupa marea betonare a Falezei, sa nu reapara mizeriile demolate sau altele noi
Adevăratul vas Libertatea, parte a istoriei românilor văndut de Regal (ca și Pescarul +fărănumăr) pe 80000 de dolari, cumpărărorul la recondiționat cu 40000 de euro și acum are valoare inestimabilă.
Articolul https://www.viata-libera.ro/reportaj/33863-viata-libera-galati-istoria-vanduta-ca-fier-vechi-nava-libertatea-tezaurul-pierdut-al-galatiului mulți găscani nici nu au văzut vaporul.
Parerea mea este ca ar trebui demolata doar constructia adiacenta restaurantului ,,Valurile Dunarii'' constructia originala, cea din 1965, trebuie sa ramana.
Si 6 Pesti de la scari de la zid nu dispare? Pontonul ala mizerabil care a obturat toata vederea la Dunare .
Cine raspunde,cine controleaza,Garda de Mediu,DSP,Apele Romane?!...toate carciumile si pontoanele de la Faleza au deversarea toaletelor direct in Dunare...este normal?!Ala de la Bac are si hotel acu
De ce se fac discriminari? De ce nu se demoleaza tot sau deloc. De ce ramane Nic-Nic?
Mulți sunteți prăjiți sau vă faceți că nu vă mai amintiți de WC-urile publice de de sub scările de la Faleză,vă faceți că plouă dar e secetă.
@qlee, cum de ce nu dispare terasa Nic Nic? Pentru ca e a consilierului județean Nicu Ursu PNL. Cum va imaginați o clipa ca o sa dispară? E o vorba ,"corb la corb nu-și scoate ochii" se potrivește
Sa faci o noua Faleza - rezistenta - nu-i precum asezarea de mixtura-Asfalt pe drumurile din oras. Poate sa reziste precum vechiul Beton , sau ca Manastirea lu' Manole -se reCarpeste dupa 4-6 ani ?