Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Drumul de legătură de 480 milioane de lei, din nou la licitaţie

Drumul de legătură de 480 milioane de lei, din nou la licitaţie

Consiliul Județean Galați așteaptă - din nou! - oferte pentru contractul în valoare estimată de 479.590.125 de lei fără TVA pentru proiectarea și construirea unei legături între Drumul Expres Brăila-Galați și Varianta de Ocolire Galați. Suspendată de o contestație, licitația a fost repusă în desfășurare.

Lansată la finele anului trecut de Consiliul Județean Galați, licitația pentru proiectarea și execuția unui drum de legătură între Drumul Expres Brăila-Galați și Varianta de Ocolire Galați a fost catalogată de unii drept „îndrăzneață”, iar de alții - „strategică”.
Îndrăzneață pentru că realizarea Variantei de Ocolire Galați - Centura mare a Galațiului - se afla, la acel moment, sub semnul incertitudinii. Nici starea actuală a proiectului nu e foarte clară, dar măcar avem motive de speranță: un acord de parteneriat între Consiliul Judeţean (CJ) Galați și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru realizarea acestui obiectiv. Rămâne doar ca el să fie transpus în realitate și să-și producă efectele.

Deocamdată, singura certitudine pe care o avem este repunerea în desfășurare a licitației pentru legătura între Drumul Expres Brăila-Galați și Varianta de Ocolire Galați.
Procedura a trecut printr-o „cumpănă”, dacă o putem numi astfel, fiind suspendată în urma unei contestații. După cum vă informam în ianuarie anul acesta, contestația a fost depusă de firma Strabag SRL, iar la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a dispus suspendarea procedurii până la soluționare.

Vestea bună este că licitația nu a fost anulată - exista acest risc! - ci a fost repusă în desfășurare. Noul termen limită pentru depunerea ofertelor este 21 aprilie 2026. Criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”.

Nu mai puțin adevărat este faptul că procedura este inițiată sub incidența unei clauze suspensive: „Consiliul Județean Galați va încheia contract cu ofertantul câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin semnarea contractului de finanțare de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), pentru Programul Transport 2021-2027.
Se estimează semnarea contractului de finanțare nerambursabilă/identificarea unor alte surse de finanțare până la maxim data de 31.08.2026”, se precizează în documentația licitației.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

4 comentarii

postat de andrei Joi, 2 Aprilie 2026 08:34 5.2.209.*** Link la comentariu

Trebuie gasita o modalitate de solutionare rapida a acestor contestarii. Tin pe loc proiecte benefice comunitatilor, tarii pentru a-si umfla unii si altii butile ... ocolim si consumam carburant ...

postat de Andrei Sireteanu Joi, 2 Aprilie 2026 10:59 81.12.150.*** Link la comentariu

Legislatia face ca procedura sa fie greoaie. Aia in Parlament ar trebui sa faca ceva, dar acolo-i trai nineaca! Se plang si autoritatile, se plang si privatii va nu reusesc sa tina pasul cu licitatiil

postat de Blade Joi, 2 Aprilie 2026 13:44 89.136.6.*** Link la comentariu

Pai cand "s-a gandit" drumul expres, acesta nu ar fi trebuit conectat la "centura sufletului", inca de la bun inceput. Ce fel de oameni conduc institutiile in drept? Treaba romaneasca. "De Galati"!

postat de Florin Miercuri, 8 Aprilie 2026 12:04 5.13.178.*** Link la comentariu

se pare ca se ia "comision" per licitatie

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.