Termen-limită de șase luni în dosarul „Colectiv 2”

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a emis o decizie definitivă prin care impune Parchetului General un termen de maximum șase luni pentru finalizarea urmăririi penale în dosarul „Colectiv 2”.
Hotărârea vine după ce mai mulți aparținători ai victimelor au contestat în instanță durata excesivă a anchetei, începută în urmă cu un deceniu. Dosarul vizează infecțiile nosocomiale din spitale și întârzierea transferurilor medicale în străinătate, scrie Snoop.ro.
Judecătorul de drepturi și libertăți a respins argumentele procurorilor privind complexitatea celor 500 de volume, constatând perioade de inactivitate totală de până la opt luni. Mai mult, instanța a remarcat că audieri recente, precum cea a supraviețuitorului Marvin Nicodemus, au fost realizate abia după ce procesul privind tergiversarea cauzei fusese înregistrat la ÎCCJ.
Anchetat „in rem” din 2016 și clasat de două ori până acum, dosarul a fost preluat recent de un nou procuror, după pensionarea succesivă a doi magistrați. În timp ce rechizitoriul pentru „Colectiv 1” a fost gata într-un an, „Colectiv 2” rămâne la stadiul cercetării faptelor, fără persoane puse sub acuzare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.