Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Coiful de la Coțofenești și brățările dacice revin în țară

Coiful de la Coțofenești și brățările dacice revin în țară

Autoritățile române pregătesc în aceste zile aducerea în țară, în condiții de maximă siguranță, a tezaurului dacic furat și recuperat recent în Olanda. Transportul obiectelor de o valoare inestimabilă va fi unul special, desfășurat sub stricta supraveghere a Jandarmeriei și a forțelor de ordine, pentru a elimina orice risc pe durata traseului internațional. Operațiunea vizează repatrierea celebrului coif de la Coțofenești și a două dintre cele trei brățări dacice care făceau parte din lotul dispărut în urmă cu mai bine de un an, scrie HotNews.ro.

Oficialii olandezi au anunțat, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Muzeul Drents din Assen, că prețioasele artefacte au fost recuperate prin intermediul avocaților suspecților. Se pare că persoanele vizate de anchetă au ales să colaboreze cu anchetatorii, pentru a obține anumite beneficii procesuale, deși detaliile exacte ale înțelegerilor rămân confidențiale. În timp ce primele piese sunt pregătite pentru drumul spre casă, cea de-a treia brățară dacică este în continuare căutată. Una dintre ipotezele luate în calcul de investigatorii olandezi este că suspecții ar fi păstrat acest ultim obiect ca monedă de schimb, pentru a se asigura că termenii negociați cu autoritățile vor fi respectați. 

Imediat ce vor ajunge în România, piesele de tezaur vor fi supuse unor expertize tehnice și istorice amănunțite. Specialiștii de la Muzeul Național de Istorie vor face o evaluare detaliată a stării de conservare pentru a stabili ce intervenții de restaurare sunt necesare. O atenție deosebită va fi acordată coifului de la Coțofenești, despre care experții internaționali au raportat deja existența unor mici modificări față de starea originală.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.