Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Apă Canal: „Vasul de toaletă NU este coș de gunoi!”

Apă Canal: „Vasul de toaletă NU este coș de gunoi!”

Compania Apă Canal Galați transmite un avertisment ferm gălățenilor: vasul de toaletă NU este coș de gunoi!

În ultimele zile, pe rețelele sociale au apărut tot mai multe imagini și discuții legate de prezența deșeurilor solide precum scutece, șervețele umede sau produse de igienă intimă, care ajung pe traseul rețelei de canalizare sau chiar în mediul înconjurător.

Reprezentanții companiei spun că, deși stațiile de epurare funcționează la parametri optimi, iar calitatea apei epurate este monitorizată zilnic, problemele apar mult mai devreme, pe traseul rețelei. Când obiectele care nu își au locul în toaletă sunt aruncate, acestea formează blocaje pe conductele stradale și se pot înfășura pe rotoarele stațiilor de pompare, ducând la defectarea echipamentelor. Blocajele pot provoca, de asemenea, refulări necontrolate de apă uzată pe străzi, în rigole sau chiar în natură, înainte ca aceasta să ajungă la epurare.

Apa Canal Galați atrage atenția că toate deșeurile menționate mai sus trebuie să ajungă exclusiv la pubela de gunoi. Resturile alimentare, uleiul uzat, materialele de construcții sau medicamentele nu trebuie să fie aruncate în canalizare. Echipele companiei intervin zilnic, la orice oră, pentru a debloca conductele afectate, însă responsabilitatea cetățenilor rămâne cea mai eficientă soluție.
Doar prin grijă și bun simț putem menține o rețea de apă funcțională și un mediu curat pentru toți gălățenii, subliniază autoritățile.

Mesajul este clar: prevenția depinde de fiecare dintre noi, iar respectul față de rețeaua de canalizare este esențial pentru sănătatea comunității.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Taranul adevarat respecta viata. Luni, 13 Aprilie 2026 13:05 109.166.132.*** Link la comentariu

Oras indoielnic. Am fost ceva timp in Oltenia. Inainte faceam glume cu olteni. Acum mi se par nesarate. Nu ai sa vezi acolo trafic auto ca aici si multe altele. Nu taranii sunt de vina ci marlanii..

postat de Cu apa pluvială ce adună gunoaie stradale și le deversează in conducte cum rămâne? Sunt oprite de gr Luni, 13 Aprilie 2026 13:19 86.120.239.*** Link la comentariu

Mai demult,la Brăila o firmă britanică avea un robot pt inspectat țevile,ar trebui să-si cumpere si Apa-Canal unul pt inspecții preventive, nu să se aștepte până se formează dop.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.