Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălățeni răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la 8 metri înălţime

Gălățeni răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la 8 metri înălţime

Doi gălățeni în vârstă de 20 de ani au fost răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la o înălţime de aproximativ opt metri, într-un pârâu, pe Valea Păușa, în apropiere de stațiunea Călimănești.

Incidentul, care se putea încheia tragic, a avut loc marți, 14 aprilie.
Potrivit autorităților, cei doi tineri făceau parte dintr-un grup de patru turiști din județul Galați, care închiriaseră ATV-uri pentru o plimbare în zonă. Accidentul s-a produs în timp ce se întorceau de la Mănăstirea Stânișoara, moment în care conducătorul vehiculului a pierdut controlul și a ieșit de pe drumul forestier.

În urma impactului, tânăra nu s-a mai putut deplasa și acuza dureri la mână și picior, iar tânărul a suferit leziuni la șold și la picior.

La fața locului au intervenit de urgență jandarmii montani din Călimănești și salvamontiștii, care au ajuns în mai puțin de 20 de minute, conform Mediafax. Aceștia le-au acordat primul ajutor victimelor, până la sosirea ambulanței. Ulterior, răniții au fost transportați la Spitalul Județean Vâlcea, pentru investigații și îngrijiri medicale.
Totodată, salvatorii au intervenit și pentru recuperarea ATV-ului din pârâu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Prostia costa Miercuri, 15 Aprilie 2026 14:35 86.124.201.*** Link la comentariu

Ghiorlaneala cu atv-uri, snowmobile si tot felul de concursuri off road ar trebui controlat si descurajat. Asta daca ne tot pretindem ecologisti mai ales unele ong-uri bugetare.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.