Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost depusă

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost depusă

Liderul formaţiunii Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a anunțat marți, 28 aprilie, că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan a fost depusă în Parlament, după strângerea a 253 de semnături, peste pragul necesar pentru inițierea procedurii, potrivit HotNews.ro.

Demersul este susținut de AUR, Partidul Social Democrat (PSD) și alți reprezentanți ai opoziției.
Moțiunea a fost înregistrată oficial în jurul orei 14.00, de către staffurile tehnice ale partidelor, la birourile președinților celor două camere ale Parlamentului, Mircea Abrudean și Sorin Grindeanu. La scurt timp după anunțul făcut de Simion, PSD a confirmat demersul printr-un comunicat de presă, fără declarații publice.

Simion: „Nu avem emoții, moțiunea va trece”

Într-o conferință de presă, liderul AUR a susținut că există susținere largă pentru acest demers: „Avem semnături de la nenumărate partide”. El a precizat că formațiunea sa a contribuit cu aproximativ 90 de semnături și a insistat că nu este vorba despre o alianță politică cu PSD, ci despre „o procedură parlamentară” susținută de partide „de coloraturi diferite”.
Întrebat despre o posibilă guvernare comună cu social-democrații, Simion a evitat un răspuns ferm: „M-aș hazarda dacă aș spune că aș face coaliție cu cineva”. Totuși, a admis că „niciodată să nu spunem niciodată”, lăsând deschisă posibilitatea unor negocieri ulterioare.

Acuzații respinse și apel pentru susținere  

Liderul AUR a respins acuzațiile privind o eventuală trădare a electoratului, în contextul colaborării cu PSD: „AUR face ce a promis și nu ne este rușine că am depus această moțiune”. În același timp, a evitat să răspundă dacă mai consideră PSD un partid „corupt”, așa cum declara în trecut.
Simion a reiterat că obiectivul principal rămâne declanșarea alegerilor anticipate și a făcut apel inclusiv către parlamentarii de la Uniunea Democrată Maghiară din România să susțină moțiunea.

Calendar și calcule parlamentare 

Potrivit procedurii, moțiunea urmează să fie verificată pentru conformitate, iar ulterior Birourile Permanente Reunite vor stabili calendarul dezbaterii și votului. Pentru ca moțiunea să fie adoptată, este nevoie de cel puțin 233 de voturi din totalul de 463 de parlamentari. Deși inițiatorii susțin că au suficiente semnături, votul final rămâne incert, în condițiile în care unele partide, precum SOS România, nu au semnat până acum documentul.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că liberalii vor încerca să blocheze demersul: „Nu sunt motive pentru această criză politică (...) Dacă moțiunea va trece, responsabilitatea guvernării revine PSD și AUR”.
În cazul adoptării moțiunii, Guvernul Bolojan ar fi demis, iar procedura de desemnare a unui nou premier ar fi declanșată de președintele României, Nicușor Dan, după consultări cu partidele parlamentare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Un roman Marți, 28 Aprilie 2026 16:07 151.29.27.*** Link la comentariu

AUR vrea alegeri anticipate, deci PSD nu va scăpa prea ușor de "povară ",dar ei au vrut-o...Oricum, nu va curge "lapte și miere "pentru români. Se vede că și-au făcut planuri pentru viitor.

postat de istoria nu e cu noi, sintem prea aproape de rusia Marți, 28 Aprilie 2026 19:03 128.127.119.*** Link la comentariu

cel mai fericit e putin. i-a iesit. romani ginditi si aparativa tara. davai ceas, davai palton. asta au facut rusii in anii 1945-1950 in romania.

postat de Men Miercuri, 29 Aprilie 2026 01:40 86.124.201.*** Link la comentariu

Grupul de demolatori a unor partide in care interesul personal si minciunile sfruntate sant o realitate credibila. O adevarata cumetrie .

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.