Festivalul „Floare de April” 2026 și-a desemnat câștigătorii

Casa de Cultură din Tecuci a organizat sâmbătă, 25 aprilie, cea de-a 32-a ediție a Festivalului Național „Floare de April”, concurs adresat copiilor și tinerilor soliști vocali din case de cultură, școli populare de artă, cămine culturale, licee de artă şi cluburi ale copiilor.
Anul acesta, în competiţie s-au aflat 109 participanți, din Galați, Focșani, Iași, Vaslui, Pașcani, Brăila, Onești, Constanța, Rm. Sărat, Roman, Vaslui și Tecuci, la cinci categorii de vârstă, de la 4 la 25 ani.
După zece ore de concurs, Marele Trofeu al festivalului i-a revenit unei concurente de 9 ani din Galați, Iris Vlad, singura participantă care a obţinut cinci note de 10 din partea juriului.
Categoria de vârstă 4-6 ani a fost câştigată de Eva Vlad (Galați), la categoria 7-9 ani s-a impus Maria Bîznă (Focșani), categoria 10-12 ani s-a încheiat cu succesul Nataliei Andreea Bîrlădeanu (Focșani), la categoria 13-15 ani a triumfat Miruna Ioana Fecioru (Vaslui), iar trofeul categoriei 16-25 ani a fost adjudecat de Patricia Adriana Lungu (Tecuci).
Juriul festivalului, condus de compozitorul Viorel Gavrilă, a mai cuprins nume importante ale muzicii româneşti: Eugen Dan Drăgoi, Catinca Leu, Silvia Alice Niță și Mihai Alexandru.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.