Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Finanțare de 10.000 de euro pentru Comunitatea Portului Galați

Finanțare de 10.000 de euro pentru Comunitatea Portului Galați

Asociația de Proprietari nr. 135 Galați, împreună cu grupul de inițiativă „Comunitatea Portului Galați - Între Vecini”, a câștigat o finanțare în valoare de 10.000 de euro, în cadrul proiectului „Community Mobility Cooperatives”, apel deschis de către Asociația Orașe Energie din România (OER).

Prin această finanțare va fi realizat, în cartierul Port din Galați, un proiect-pilot de mobilitate urbană sustenabilă, care va include o stație de încărcare pentru mașini electrice și un rastel securizat pentru biciclete, dotat cu punct de service și zonă de încărcare pentru biciclete electrice.  

Proiectul reprezintă primul demers de o asemenea amploare realizat de comunitate și are ca obiectiv promovarea mobilității urbane moderne, accesibile și sustenabile, chiar la nivel de cartier.
Întregul proces va fi documentat pas cu pas, de la etapa de proiectare și obținerea avizelor necesare până la punerea efectivă în funcțiune a echipamentelor.

„Ne dorim ca acest proiect să devină un exemplu de bună practică și să demonstreze că și o comunitate formată „între vecini” poate atrage fonduri externe și poate implementa proiecte cu impact real pentru oraș.
La final, sperăm să putem spune că în cartierul Port funcționează una dintre primele stații de încărcare auto cu monetizare realizate din fonduri externe de către o asociație de proprietari din România. Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au crezut în această idee. Pentru noi, acest proiect înseamnă mai mult decât infrastructură urbană - înseamnă implicare civică, colaborare și încredere că schimbarea poate începe chiar din interiorul comunității”, au transmis membrii organizaţiei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.