Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

România riscă penalități de 15 miliarde de euro

România riscă penalități de 15 miliarde de euro

România se află într-un punct critic în ceea ce privește implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit unei informări discutate în ședința de Guvern de joi, statul român riscă să plătească penalități de până la 15 miliarde de euro, din cauza reformelor neîndeplinite, în condițiile în care restul de plată pe care îl mai are de încasat este de aproximativ 13 miliarde de euro, informează HotNews.ro.

Cu doar trei luni înainte de încheierea planului de redresare, situația arată un blocaj major: 38 de ținte și jaloane sunt încă nerealizate. Dintre acestea, 14 sunt considerate reforme cu impact semnificativ, iar 11 necesită adoptarea unor inițiative legislative în Parlament. Mai mult, nouă proiecte vitale sunt blocate în așteptarea unui acord politic.

Ministerul Fondurilor Europene trage un semnal de alarmă dur în documentul citat: „Ritmul de implementare a reformelor este unul greoi, fiind înregistrat progres foarte scăzut, iar în unele cazuri inexistent. Această situație generează riscuri semnificative în ceea ce privește respectarea termenelor asumate prin PNRR. În acest context, atragem atenția asupra penalităților substanțiale aplicabile în cazul neîndeplinirii reformelor la termenele stabilite, subliniind necesitatea accelerării măsurilor și a unei implicări sporite din partea coordonatorilor responsabili.”

Până în prezent, țara noastră a reușit să atragă doar 10,72 miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproximativ jumătate (50,08%) din alocarea totală. Dacă ritmul actual nu se schimbă radical în ultimele 90 de zile, România nu doar că va pierde restul de bani europeni, dar va genera și o gaură imensă în bugetul public prin sancțiunile financiare aplicate de Comisia Europeană.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

5 comentarii

postat de cine sa auda?! Sâmbătă, 16 Mai 2026 09:40 89.137.225.*** Link la comentariu

Tradatorii psd...nu fac absolut NIMIC pt tara,pt noi,sunt pusi doar pe jaf,imbuibare si capatuiala.Romania a ajuns de rasul curcilor in lume iar hienele,cand te vad slab,atunci iti sar la gat.....

postat de macarie banu Sâmbătă, 16 Mai 2026 12:01 89.137.225.*** Link la comentariu

Daca nu avem guvern intr-o sapt Romania pierde si gazul din Neptun Deep.Ungurii de la OMV sunt in negocieri cu ungurii de la MVM pt preluarea cotei RO.Un guvern interimar nu poate lua decizii,legal.

postat de macarie banu Sâmbătă, 16 Mai 2026 12:06 89.137.225.*** Link la comentariu

Pardon.austriecii de la OMV. Desigur,RO are prioritate in negociere conform contractului dar daca sobolanii nu se misca repede pt guvern legal,RO pierde gazul,ghici...romanesc.

postat de Un roman Sâmbătă, 16 Mai 2026 12:10 151.16.25.*** Link la comentariu

Era de așteptat, Bolojan a încercat să oprească acest lucru dar a fost blocat de PSD și AUR, care nu vor absorbția acelor bani, deoarece nu pot fi furați. Acum, țara pierde banii, lor nu le pasă.

postat de Aaaaașa se intâmplă când esti prost se c.că toți in capul tău, Duminică, 17 Mai 2026 04:38 128.127.119.*** Link la comentariu

Rămâi si f..ut și cu banii luați.Noi suntem Gonflabila tuturor si avem deja găuri in plus in afară de cele clasice.Au început să ne-o tragă si in nări și in urechi.O să rămânem surzi.Muți n-am rămas.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.