Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un gălățean școlit la ”Viața liberă”, antreprenor de succes în orașul lui Al Capone

Un gălățean școlit la ”Viața liberă”, antreprenor de succes în orașul lui Al Capone

„Mă numesc Codrin Arsene, sunt un antreprenor venit aici de 20 de ani, am trei companii...”, așa s-a prezentat gălățeanul devenit american, invitat recent la emisiunea Irinei Păcurariu, „Prezențe românești”, la TVRi.
Cititorii de cursă lungă ai ziarului „Viața liberă” își amintesc, probabil, de colaboratorul nostru Codrin Ștefan Arsene, căruia i-au citit articolele în perioada martie 2003 - iulie 2008.

În 2006, când avea 19 ani, a plecat în SUA, cu o bursă specială de studiu oferită de Guvernul României. În 2010, a devenit cel mai bun student al generației sale de la Universitatea din Chicago, absolvind două specializări, Științe Politice și Studii Internaționale, ambele cu onoruri (gradația de merit americană).

„M-am născut în Galați, dar am trăit până clasa a VIII-a la Târgu Bujor, care e și mai mic decât Galațiul! Galațiul mi s-a părut un oraș nemaipomenit, o metropolă!”, își amintește tânărul antreprenor.

Întrebat ce le spune prietenilor sau cunoscuților despre locul din care a plecat a răspuns: „Nu chiar Dracula! Le spun despre Dunăre - Danube”.
Codrin a povestit că familia îi este aproape și că - până acum trei ani - bunica lui venea an de an la el, dar acum spune că e prea în vârstă. În schimb, vine des mama lui și mai revine și el din când în când în țara natală: „Îmi place să plec din Chicago, dar să știu că aici este casa mea. De obicei, sunt plecat 5-6 luni pe an. Am văzut 154 de țări până acum”, a dezvăluit Codrin.

Cu o familie frumoasă, tatăl a două fetițe - una de trei ani și jumătate, cealaltă de un an și două luni, Codrin are opinii puternice, radicale. O gândire și o atitudine cu care și-a șocat profesorii în timpul liceului: „Sunt anumite chestii pe care vreau ca fetele mele să le facă pas în pas cu mine. Unu, vreau ca ele să fie expuse nu doar la afacerea mea, dar să fie parte din ea. Nu vreau - cel puțin în momentul de față - ca fetele mele să se ducă la universitate. Este o pierdere completă de timp în momentul de față. Vreau ca ele să aibă baza intelectuală făcută de acasă, pe oricare platformă de inteligență artificială o să înveți mult mai mult decât o să înveți de la un profesor”, a spus Codrin, absolvent al celei mai bune a patra universități din America.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de IULIAN Luni, 25 Mai 2026 20:38 89.137.30.*** Link la comentariu

Cel care a scris cel mai în amănunt despre Al Capone a fost un ungur Kenneth Allsop(dacă poate fi nume de maghiar),cartea se numea„Chicago sub teroare”acolo citiți adevărul,am împrumutat-o la cineva?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.