Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Antrenamente sportive gratuite pentru candidații la admiterea în structurile MApN

Antrenamente sportive gratuite pentru candidații la admiterea în structurile MApN

Centrul Militar Județean Galați „General Alexandru Cernat” anunță organizarea de sesiuni de pregătire fizică gratuite, dedicate persoanelor care doresc să susțină probele sportive pentru admiterea în structurile Ministerului Apărării Naționale (MApN). Activitățile sunt axate pe parcurgerea și optimizarea timpului pe traseul utilitar-aplicativ.

Antrenamentele sunt coordonate de specialiști în educație fizică militară și se desfășoară în cadrul unităților de învățământ sau de instruire ale Forțelor Terestre. Scopul acestei inițiative este de a le oferi candidaților posibilitatea de a se familiariza cu rigorile examenului sportiv sub îndrumarea personalului calificat, fără costuri din partea participanților.

La nivelul județului Galați, activitățile de pregătire și selecție sportivă sunt găzduite de Unitatea Militară (UM) 01552 Galați.

Persoanele interesate să participe la aceste sesiuni de antrenament pot obține informații suplimentare și pot efectua programări direct la sediul unității, situat pe strada Ștefan cel Mare nr. 32, sau la numărul de telefon pus la dispoziție de organizatori: 0725.054.205.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.