Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Marşul Familiei Creştine, pe străzile Galaţiului

Marşul Familiei Creştine, pe străzile Galaţiului

Duminică, 7 iunie, în municipiul Galați s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Marșului Familiei Creștine.

Conform unui comunicat al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, manifestarea a avut în vedere mărturisirea publică a atașamentului față de valorile evanghelice și frumusețea vieții de familie întemeiate pe credința ortodoxă. Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian și a fost organizat de asociațiile „Iubim toți oamenii”, „Ortodoxia Tinerilor” și ASCOR Galați.

Punctul de pornire a fost Orășelul Copiilor, de unde creștini de toate vârstele, dar îndeosebi familii cu copii, tineri, elevi și studenți, au plecat în procesiune spre Palatul de Justiție, Parcul „Viva”, Faleza Superioară, Biserica „Precista”, Parcul de la „Elice”, atrada Traian, bulevardul Basarabiei şi strada Domnească, până la Catedrala Arhiepiscopală.

La Catedrală, Înaltpreasfințitul Casian s-a aflat în mijlocul participanților și a rostit rugăciuni pentru ocrotirea familiei, a pruncilor și a tinerilor. Toți cei prezenți au cântat imnuri închinate Maicii Domnului, au aprins lumânări și s-au bucurat de cadrul generos și primitor al lăcașului de rugăciune. La final, ierarhul locului le-a mulțumit organizatorilor și participanților și le-a oferit dulciuri și alte daruri copiilor și tinerilor prezenți.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de @florin Vineri, 12 Iunie 2026 05:51 86.124.200.*** Link la comentariu

Iubiți toți oamenii că dacă apărea unul care face prostii cu fundul între voi,îl omorați cu pietre în5minute.Deși nu face cu fundul vostru.Ce caută copiii în mizeriile ăstea medievale?

postat de Gigi Sâmbătă, 13 Iunie 2026 17:05 5.13.177.*** Link la comentariu

Bataie de joc fata de copiii ,ii infierati de mici sa fie viitori sugeranisti, sa urasca orice e diferit ,ev mediu de romania si galati,da de casian ca are averi la care nici nu visati nu ziceti nik

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.