Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O nouă amendă la o balastieră din Umbrărești

O nouă amendă la o balastieră din Umbrărești

Garda de Mediu Galați a anunțat, miercuri, o nouă amendă aplicată unei balastiere din comuna Umbrărești. Cu numai câteva zile înainte, un alt operator economic care desfășoară activități de sortare și spălare agregate minerale, fabricare betoane și depozitare, fusese sancționat cu două amenzi totalizând 75.000 de lei. În acest al doilea caz, amenda pentru operatorul care desfășoară activități de extracție agregate minerale a fost de „numai” 50.000 de lei.

„În urma controlului, au fost constatate neconformități privind respectarea obligațiilor stabilite prin actele de reglementare de mediu. Pentru neprezentarea buletinelor de analiză aferente probelor-martor (valorile de referință) pentru cele două foraje de observație și control, înainte de începerea activității, fapt prevăzut în autorizațiile de mediu și de gospodărire a apelor, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 50.000 de lei. De asemenea, a fost aplicat un avertisment pentru neinformarea autorității competente cu privire la începerea activității desfășurate în perimetrul autorizat. Totodată, au fost stabilite măsuri obligatorii de conformare și termene clare pentru remedierea neconformităților constatate”, potrivit Gărzii de Mediu Galați, care nici de această dată nu a făcut public numele operatorului sancționat.

„Garda de Mediu Galați își desfășoară activitatea cu profesionalism, imparțialitate și responsabilitate, urmărind respectarea legislației de mediu și protejarea resurselor naturale. Faptele și măsurile dispuse în teren vorbesc întotdeauna mai clar decât speculațiile”, afirmă instituția de control gălățeană.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Cristi Joi, 11 Iunie 2026 07:37 5.2.209.*** Link la comentariu

Amenzi de 125.000, eii produc 125.000 in 2-3 zile, deci masurile sunt insuficiente, daca era cetatean avea nume, prenume si CNP postat, daca e ,,combinator'' cunoscut, e protejat de GDPR nu?:))

postat de cine sa auda? Joi, 11 Iunie 2026 08:00 89.137.225.*** Link la comentariu

V-am mai spus,astea sunt degeaba,oamenii isi vad de treaba,mai ales acum ca pleaca fatuca ceea de la Mediu,ministra...ii manca de vii...acu o sa vina Dulceata al lui Grindeanu si se re-calmeaza apele

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.