Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ilie Bolojan, la Tecuci

Ilie Bolojan, la Tecuci

Ilie Bolojan, prim-ministrul în exerciţiu al României şi liderul naţional al PNL, s-a aflat sâmbătă, 13 iunie, la Tecuci.

Premierul a vizitat o serie de şantiere importante din municipiu şi a avut discuţii cu liderul organizaţiei judeţene a PNL Galaţi, parlamentarul George Scarlat, cu primarul Tecuciului, Lucian Costin, cu fostul ministru Victor Paul Dobre şi cu alţi liberali marcanţi.

„Faptul că a venit la Tecuci demonstrează că am devenit un model de bune practici, că am reușit să schimbăm mentalități și să asigurăm un parcurs total diferit de cel cu care ne-a obișnuit PSD-ul. Un parcurs al responsabilității, al credibilității care se câștigă în timp, prin implicare și seriozitate.

Am mers împreună pe șantierele Cinema "Arta", Biblioteca Municipală, Muzeul de Artă Contemporană și viitoarea Casă a Căsătoriilor de pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 64, toate finanțate cu bani de la Guvernul României, și am primit asigurări că investițiile sprijinite de București vor continua”, a declarat, într-o postare pe pagina sa publică de Facebook, primarul Lucian Costin.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

7 comentarii

postat de Gelu Sâmbătă, 13 Iunie 2026 18:51 90.95.236.*** Link la comentariu

A aterizat la Tecuci cauta drone ...

postat de magis Sâmbătă, 13 Iunie 2026 18:53 5.13.203.*** Link la comentariu

Bolojane, mai taie și de la voi, bă hoților și golanilor, că pe noi ne-ai spart deja, fmm!

postat de Ultimele plimbări cu SPP înainte să ia microbuzul de noapte spre Oradea Sâmbătă, 13 Iunie 2026 19:16 86.124.202.*** Link la comentariu

Premierul demis sau măcar interimar trebuia scris, ca să fim corecți

postat de @florin Duminică, 14 Iunie 2026 04:51 109.166.133.*** Link la comentariu

Așa și?Ați uitat câți ani v-a prostit derbedeul de mirceatoader cu Centura ocolitoare?Ce vreți să facă dacă toate instituțiile publice sunt infestate cu lipitori de afișe pesedeu?

postat de ICTosca Duminică, 14 Iunie 2026 05:53 86.124.200.*** Link la comentariu

,,,Exista o vorba in limba "batrana": Prostul ne e prost destul, daca nu e si "sugeranist"

postat de Vamos Duminică, 14 Iunie 2026 13:41 5.13.164.*** Link la comentariu

nu cred că mai are loc pe fese de atâtea. buze! Tecucenii sunt tecuceni,brăilenii,brăileni,gălățenii ,gălăteni.... știe el cine este?!

postat de Ana Tecuceanu Luni, 15 Iunie 2026 03:42 95.77.107.*** Link la comentariu

Băi, ce șantiere!? Orice lucrare la o coșmelie e șantier pentru ăștia! De o fabrică de prelucrat produsele agricole din zonă, nici vorbă. Importăm și ne împrumutăm ca să cumpărăm ce importăm.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.