Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Vameșii, în grevă de avertisment timp de două ore

Vameșii, în grevă de avertisment timp de două ore

Sindicatul Național "Meridian", organizație reprezentativă a angajaților din cadrul Autorității Vamale Române, a anunțat că va declanșa o grevă de avertisment de două ore, miercuri, 17 iunie, între orele 12.00 şi 14.00, „ca urmare a unor probleme grave care afectează condițiile de muncă și drepturile profesionale și salariale ale acestora”.

Conform unui comunicat remis de Voinea Negoiță, președintele "Meridian", principalele motive ale protestului sunt neîncheierea acordului colectiv de muncă și nemulțumirile legate de proiectul noii legi a salarizării.

Neîncheierea acordului colectiv de muncă, „deși acesta este esențial pentru protejarea drepturilor angajaților, are drept consecințe lipsa constituirii și utilizării fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, asigurării sănătății și securității muncii, precum și a celor pentru susținerea perfecționării profesionale”, se arată în comunicat.

Cât despre nemulțumirile legate de proiectul noii legi a salarizării, acestea vizează „neacordarea drepturilor salariale personalului care lucrează în frontieră și pentru cei care au în dotare câini de serviciu, neglijarea compensării muncii efectuate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și lipsa sporului pentru radiații, acordat personalului care lucrează cu aparate de control nedistructiv. Această situație generează dificultăți profunde și afectează nu doar angajații, ci și calitatea serviciilor oferite cetățenilor și societăților comerciale care derulează operațiuni vamale”, se mai afirmă în comunicatul remis de Sindicatul "Meridian".

Aceleași motive au stat și la baza acțiunii sindicaliștilor din vămi din data de 28 mai, când aceştia au protestat prin exces de zel, prin aplicarea strictă și riguroasă a tuturor procedurilor de control vamal.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Un roman Luni, 15 Iunie 2026 12:22 151.16.16.*** Link la comentariu

Vameșii ar trebui să-și vadă de treaba lor și să nu se țină de greve, pentru că au luat șpagă ani de zile, au vile și bani destui. Știu toți dar nu i-a pedepsit nimeni pentru aceste fapte.

postat de Ekow _||_ Marți, 16 Iunie 2026 04:34 86.124.200.*** Link la comentariu

Să facă protest dar să afișeze și declarația de avere și modul de dobândire, in rest pistol cu apă.

postat de ICTosca Marți, 16 Iunie 2026 05:51 86.124.200.*** Link la comentariu

...Sarmanii vamesi. Se vede treaba ca sunt disperati. Va dati seama ce sacrificiu ? Timp de doua ore sa nu iei spaga ? Cu banii astia faceau un concediu in Tenerife cu familia...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.