Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cabinetul propus de Adrian Veştea a picat la votul Parlamentului. Cum a reacţionat premierul desemnat

Cabinetul propus de Adrian Veştea a picat la votul Parlamentului. Cum a reacţionat premierul desemnat

Premierul desemnat, Adrian Veștea, a picat la votul de învestire din plenul Parlamentului României, cu 189 de voturi „pentru” și 23 „contra”. Pentru a trece, ar fi avut nevoie de 233 de voturi.

Cele două camere ale Parlamentului României s-au reunit luni noaptea, de la ora 21,37, pentru a vota Guvernul propus de premierul desemnat, Adrian Veştea.

Conform numărătorii oficiale, din cei 464 de senatori şi deputaţi, au fost prezenţi în sală, la vot, 287.

Liderul AUR, George Simion a anunţat de la tribuna Parlamentului că nu va obliga nici un coleg să voteze într-un fel sau altul şi a subliniat: „eu și noi toți care nu suntem trădători părăsim această sală”. Ceea ce a şi făcut.

Grupurile AUR și UDMR au părăsit sala. 

Vasile Blaga a anunțat rezultatul oficial al votului: 212 voturi exprimate din care 189 „pentru”, 23 „contra”. Cabinetul Veştea a picat.

„Votul de astăzi nu a fost cel pe care l-am sperat pentru România. Dar votul este suveran și îl respect.

Nu am cerut această poziție pentru o funcție, ci am acceptat-o pentru că țara are nevoie de stabilitate, nu de blocaj. Asta rămâne valabil indiferent de rezultatul de azi.

47 de zile fără guvern ne costă deja prea mult: fonduri europene, încredere, timp pe care nu-l mai recuperăm.

Rămân convins că responsabilitatea trebuie să bată orice calcul politic”, a scris Adrian Veştea într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Iată care a fost componența guvernului propus de Adrian Veștea, alcătuit din reprezentanți ai PSD, PNL și independenți:

Adrian Veștea – Prim-ministru (PNL)
Marian Neacșu – vicepremier și ministru al Afacerilor Interne (PSD)
Alina Gorghiu – vicepremier (PNL)
Diana Morar – vicepremier (independent)
Luca Niculescu – ministru de Externe (independent)
Alexandru Nazare – ministru de Finanțe (independent)
Florin Zaharia – ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (independent)
Florin Manole – ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității (PSD)
Monica Anisie – ministru al Educației și Cercetării (PNL)
Marian Bârgău – ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (independent)
Eduard Mititelu – ministru delegat pentru Digitalizare (PNL)
Romeo Lungu – ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (PSD)
Ionuț Vulpescu – ministru al Culturii (PSD)
Sorin Cîmpeanu – ministru al Apărării Naționale (PNL)
Radu Marinescu - ministru al Justiției (PSD)
Alexandru Ghigiu - ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (PSD)
Cristian Pistol - ministru al Transporturilor și Infrastructurii (PNL)
Florin Barbu - ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (PSD)
Bogdan Ivan - ministru al Energiei (PSD)
Alexandru Rogobete - ministru al Sănătății (PSD)
Radu Oprea - secretar general al Guvernului (PSD).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

9 comentarii

postat de Anti-Lăbar+ Anti-usri Luni, 22 Iunie 2026 22:03 86.124.202.*** Link la comentariu

Felicitari AUR ! Din pacate am ramas cu sobolanu'nsprancenat... Alegeri anticipate si demiterea lui Harpalete...

postat de Un galatean Marți, 23 Iunie 2026 00:29 5.13.193.*** Link la comentariu

Si Ghiciu - Ministrul Mediului SI Rogobete O adunatura

postat de Dan1969 Marți, 23 Iunie 2026 01:30 109.166.134.*** Link la comentariu

"și.a recunoscut înfrângerea", oare avea alte variante?

postat de dan Marți, 23 Iunie 2026 03:30 78.96.84.*** Link la comentariu

chelnerul pesedeului a a scapat tava cu cafele!atat il duce tartacuta!

postat de cititor Marți, 23 Iunie 2026 04:30 86.124.201.*** Link la comentariu

timpul trece, leafa merge... noi, mai prost trăim.

postat de magis Marți, 23 Iunie 2026 05:15 89.121.200.*** Link la comentariu

Votul este suveran? Bine, ma, e suveran numai cand va convine voua, cand nu ... faceti cu bolta pe voturile noastre.

postat de moromete Marți, 23 Iunie 2026 05:18 46.97.20.*** Link la comentariu

scarlat, de langa vestea mai are curajul sa spuna ca e membru PNL? traseist politic PNL GALATI = PSD GALATI=AUR GALATI

postat de macarie banu Marți, 23 Iunie 2026 10:24 89.137.225.*** Link la comentariu

ciolangii si fripturisti...asta nu e politica in RO,este doar un circ ieftin, de prost gust.Multumim pesedeului si sobolanului grindi pt haosul in care au aruncat tara,adica pe noi,ceilalti,muritorii!

postat de Dan1969 Marți, 23 Iunie 2026 11:22 5.13.190.*** Link la comentariu

Mă bucur ca ai recunoscut greșeala doamna Raluca și ai schimbat titlul articolului

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.