Jocurile de noroc din municipiul Galaţi, la mâna aleşilor locali. Un proiect de hotărâre le permite, două le interzic

Consilierii locali sunt convocaţi marţi, 14 iulie 2026, în şedinţă extraordinară, pentru a hotărî dacă interzic sau nu jocurile de noroc în municipiul Galaţi. Pe ordinea de zi a şedinţei se află trei proiecte de hotărâre: unul - iniţiat de Primărie - propune un regulament privind desfăşurarea jocurilor de noroc; alte două – iniţiate de USR şi de AUR – cer interzicerea acestor activităţi.
Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, în contextul modificării legislației în domeniu și a necesității adoptării unor măsuri la nivel local, în luna martie a acestui an, la Galaţi a avut loc o dezbatere privind jocurile de noroc. O discuţie care s-a încheiat cu mai multe necunoscute, pentru că la acel moment nu se știa exact numărul spațiilor în care cetățenii își pot „juca” norocul în municipiul Galați, cum ar fi casele de pariuri și barurile dotate cu păcănele.
De asemenea, la acel moment existau deja două proiecte de hotărâre de Consiliu Local privind interzicerea jocurilor de noroc. Primul inițiat de consiliera USR Daniela-Ancuţa Şarpe. Celălalt, de grupul consilierilor AUR, Daniela-Simona Vreme, Nicu-Ciprian Cârcotă, Gabriel Patriche.
La finele lunii mai, şi Primăria a lansat în dezbatere publică un Regulament privind autorizarea, amplasarea și funcționarea activităților de jocuri de noroc pe raza municipiului Galați. Consultarea publică s-a încheiat pe 6 iunie.
O decizie în privinţa jocurilor de noroc ar urma să fie luată marţi, 14 iulie, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Galaţi.
Primăria şi-a mai „nuanţat” interdicţiile
Faţă de varianta supusă consultării publice, resctricţia amplasării sălilor de jocuri de noroc pe strada Domnească, pe segmentul cuprins între arterele Brăilei – Radu Negru, a mai fost nuanţată: „... cu excepția spațiilor care au deschidere la o altă stradă, și, de asemenea, și intrarea în locație se face dintr-o altă stradă decât strada Domnească”.
A rămas interdicţia amplasării sălilor de jocuri de noroc de tip slot-machine la o distanță mai mică de 100 de metri față de orice instituție de învățământ preuniversitar (licee, colegii etc.) sau universitar. Distanţă care a fost scurtată cu 50 de metri şi va fi măsurată pietonal.
Dar a fost scoasă „prohibiţia” privind amplasarea „cazinourilor” în apropierea unităţilor de cult!
Cu alte cuvinte, sala de jocuri de vizavi de Biserica Romano-Catolică nu ar mai avea „probleme”.
În mod expres, Regulamentul propus interzice amplasarea aparatelor de jocuri de noroc de tipul slot-machine în incinta: barurilor, restaurantelor, cafenelelor, magazinelor, spălătoriilor auto, agențiilor loto, agenții de pariuri, precum și în incinta oricăror altor spații publice sau comerciale care nu sunt autorizate în acest scop.
„Autorizarea sălilor de jocuri de noroc se realizează astfel încât să fie evitată concentrarea acestora într-un perimetru restrâns al municipiului”, se arată în proiectul de Regulament.
Cine dă „mai mult”
Proiectul Primăriei propune şi o serie de criterii de evaluare a cererilor pentru emiterea autorizațiilor de funcționare, atât pentru activitățile de jocuri de noroc, cât şi pentru agențiile de pariuri și pentru sălile de jocuri de tip slot-machine.
Unul dintre criterii este „cuantumul sumelor cu care se vor implica operatorii de jocuri de noroc licențiat în rezolvarea unor probleme ale comunității”. Pentru sume de peste 500.001 euro, se acordă maximul de 25 puncte.
Contează şi numărul mediu de personal angajat, încadrat pe raza teritorială a municipiului: pentru 21 de persoane se acordă 25 de puncte.
Una dintre cele mai importante prevederi propune: „Pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc, pe raza municipiului Galați se instituie o taxă anuală de autorizare în cuantum de 1000 lei/mp/an, calculată în funcție de suprafața spațiului comercial utilizat pentru activitatea de jocuri de noroc, iar pentru agențiile de pariuri, taxa anuală este de 500 lei mp/an. Taxa de eliberare se achită integral înainte de eliberarea autorizației și se face venit la bugetul local”.
Vom reveni cu detalii.





Cât de emblematic e dosarul Odete Nestor ce prezintă cum un patron de cazinou din Romania (și-)a câștigat premiul cel mare de 1 milion de euro chiar la propriul lui cazinou
E bine,se toarnă asfalt cu găuri și se mai montează niște semafoare..schema cu bordurile e învechită.
Interesul poarta fesul . Prietenii știu de ce! Și 200 m de școala sau liceu? Cum au calculat distanta ?!? Eheee... Curat murdar, coane pesedică.
Jocurile de noroc vând iluzii, saracind populatia, imbogatind organizatorii si o parte dintre sportivi. Cazinourile, loteria și pariurile sportive sunt la fel de nocive ca și drogurile. Starpiti-le!
Ăștia de la AUR nu se interesează puțin și de soarta Combinatului? Ca sunt al doilea partid votat de galateni. Da, păcănele nu sunt bune, dar cu joburile ăștia ce facem? Oprim Galatiul de tot?
Mutati-le la capatul Galatiului, in asa-zisele Parc Industrial sau Talcioc, ca oricum nu-s functionale! Mai scapam si noi de derbedei se de borfasi, ca prea s-au inmultit in orasul asta ruinat...
Neicu are emoții. Îl trec transpirațiile
Câte familii sunt distruse datorită acestor jocuri de noroc nici nu va dați seama. Pierderile oamenilor sunt mult mai mari decât câștigurile primăriei și statului datorită taxelor și impozitelor.
Ar trebui interzise toate. Sunt atatea familii distruse de dependenta...si asa nu sunteti in stare sa luptati cu drogurile...macar de nenorocirea asta sa scape societatea. Totul sa faca statul bani...
Corect ar fi să le mutați în Zona Liberă lânga fabrica de baterii.
Este si "normal" ca proiectul Primariei sa treaca la votul "alesilor traseisti" pentru ca este o "sursa de venit nemuncit pentru alesi/Primarie". O mana o spala pe alta iar amandoua spala fata.
O tara intreaga vor desfiintare, numai Pucheanu si CL nu. Cati au "mainile curate" si seara cand pun capul pe perna au somnul lin si odihnitor ?
Desfiintati-le și obligati operatorii sa plătească compensații angajaților care își pierd jobul. Au de unde, au câștigat milioane de euro. Oricum, problema e mutata în online, unde e și mai grav.
Cum să scoată jocurile de noroc în afara orașului când avem consilier local (Neicu) care are afaceri în domeniul jocurilor de noroc?Liber la distrugere destine.
cea mai mare sala de noroc este chiar pe str.Domneasca si are intrare si din str.Mihai Bravu - PRIMARIA insasi. Daca ai noroc, se rezolva hartiile, daca nu....ghinion!
Daca AUR va interzice jocurile in oras, voi vota AUR!
Cam astea sunt 'solutiile' lu' Nea Puchi - pacanele si Betoane . Parca's loviti de meteorit , nu altceva . In afara de bani ptr. betoane nu l-am auzit sa fie interesat de Altceva .
in galati s-au inchis fortuna, casa pariurilor. superbet inca traieste. dar magnum, lisboa, etc inca traiesc. dar nu prea mult, si bagabontii se duc. in s chimb apar on-line. alta golanie..
Primarul stie ca majoritatea celor din oras doresc desființarea spatiilor.Chiar daca se pierd niste bani din taxe ,dispariția lor din oras este benefica pe termen lung.
Să meargă jocurile de noroc,de aici câștigă bine Puchi&,de ce sa funcționeze Sidex ca să aducă plus valoare? Numai așa se poate umple orașul de scursuri,boschetari și familii dezbinate,primar popular.
Cel mai indicat loc pt relocare este TALCIOCUL NOU. Altfel , cum recuperam banii cheltuiți cu acesta, fără utilitate.
Prostitutie ilegala,jocuri de noroc,imobiliare la negru,gunoi menajer suprataxat,bani din orice si oricum,legi oarbe politie mituita.....asta nu e mafie?! Este mafie curata,,fara jena,fara nimic.
Pana acum spuneau ca nu i lasa legea sa le inchida, acum masoara si micsoreaza distantele sa nu i supereAcum se lamureste lumea cine cu cine tine,cu populatia sau cu politicienii implicati in pacanele