Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

91 de autovehicule verificate şi sancţiuni de 14.000 de lei aplicate

91 de autovehicule verificate şi sancţiuni de 14.000 de lei aplicate

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați – Biroul Județean de Poliție Transporturi Galați au desfășurat, recent, o acțiune în sistem integrat, împreună cu polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

Principalele obiective ale raziei au fost: prevenirea accidentelor de circulație și combaterea fenomenului infracțional în zona trecerilor la nivel cu calea ferată de pe raza județului Galați.

Potrivit informaţiilor oficiale, în cadrul activităților desfășurate, au fost verificate 91 de autovehicule, fiind legitimate tot atâtea persoane.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 14.000 de lei, majoritatea pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, au fost dispuse următoarele măsuri complementare: reținerea unui permis de conducere; retragerea a două certificate de înmatriculare; retragerea unui set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

De asemenea, 16 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest cu privire la consumul de alcool.

„Polițiștii vor continua astfel de acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea producerii accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată și combaterea faptelor care încalcă legislația în vigoare”, se precizează în comunicatul de presă care detaliază acţiunea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

4 comentarii

postat de magu Duminică, 19 Iulie 2026 20:49 86.127.144.*** Link la comentariu

foarte buna actiunea! mai des este mai bine. sunt multe plite care inca sunt in folosinta galeteanului care fumega de zici ca au luat foc

postat de Vox Luni, 20 Iulie 2026 04:30 77.111.247.*** Link la comentariu

Dar administratorii drumurilor unde se află aceste "treceri la nivel cu calea ferată" au primit amenzi pentru starea drumului în acea zona?Dacă treci zilnic pe acolo, la 2 săptămâni te duci la service

postat de Vox. Mergeți și verificati pe strazile: Luni, 20 Iulie 2026 04:39 77.111.247.*** Link la comentariu

Al. Moruzzi (zona SPIACT S.A), Lemnari, Macului (centura, după ieșirea din gara CFR), Gării nr. 8, DJ 251 (Calea Smârdan, cum treci de fosta Seromgal spre Combinat).Nu pun în pericol siguranța rut.?

postat de Geo Luni, 20 Iulie 2026 10:42 81.196.240.*** Link la comentariu

90% din cei care au efectuat operațiunea de verificare și SANCȚIONARE nu cunosc legislația Toate aceste controale sunt săcute pentru A ADUCE BANI BUGETULUI doar că sunt LAȘI și nu recunosc

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.