Escrocii profită de sezonul concediilor. Avertisment pentru gălățenii care își rezervă vacanțele

Perioada concediilor este una dintre cele mai profitabile pentru escroci. Specialiștii avertizează că infractorii folosesc tot mai des fraudele de tip „vishing”, în care își sună victimele și pretind că sunt reprezentanți ai agențiilor de turism, hotelurilor, companiilor aeriene sau chiar ai unor autorități, încercând să obțină date personale și bancare.
Odată cu sezonul vacanțelor, cresc și tentativele de înșelăciune prin telefon. Metoda, cunoscută sub numele de vishing, presupune apeluri în care escrocii încearcă să câștige încrederea victimelor, pretinzând că reprezintă companii cunoscute sau instituții oficiale.
De cele mai multe ori, aceștia invocă o problemă legată de o rezervare, un zbor, o plată sau o ofertă specială și insistă că situația trebuie rezolvată imediat. Scopul este acela de a obține date personale, informații bancare sau codurile de autentificare primite prin SMS.
Specialiștii atrag atenția că există câteva semne care ar trebui să ridice imediat suspiciuni: apelantul pune presiune pentru o decizie rapidă, solicită informații confidențiale sau pretinde că vorbește în numele unei companii ori instituții cunoscute.
Pentru a evita astfel de situații, oamenii sunt sfătuiți să verifice identitatea persoanei care sună folosind canalele oficiale ale companiei respective și să nu comunice niciodată prin telefon date bancare, parole sau coduri de autentificare. Dacă există orice suspiciune, cel mai sigur este ca apelul să fie închis, iar compania să fie contactată direct, folosind numărul oficial de telefon.
De asemenea, activarea autentificării în doi pași (2FA) pentru conturile importante poate oferi un nivel suplimentar de protecție.
Specialiștii reamintesc că nicio companie serioasă și nicio instituție nu va solicita prin telefon parole, coduri primite prin SMS sau date complete ale cardului bancar. O doză de prudență poate face diferența între o vacanță liniștită și pierderea banilor sau a datelor personale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.