Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cele cinci mari confederații sindicale cer retragerea proiectului Legii salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale cer retragerea proiectului Legii salarizării

Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național - Cartel ALFA, CNSLR Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Confederația Națională Sindicală Meridian și Blocul Național Sindical (BNS) – solicită tuturor partidelor politice parlamentare oprirea oricărui demers parlamentar în ceea ce privește proiectului Legii salarizării în sectorul public.
Sindicaliștii afirmă că se retrag din orice consultare, apreciind că actualul proiect nu mai poate constitui baza unei reforme credibile și acceptate de toate părțile implicate, din cauza timpului extrem de scurt rămas la dispoziție. Ei solicită „un dialog social real și instituționalizat”, dar numai după învestirea unui nou guvern cu puteri constituționale depline. 
„Pretinsa reformă care ni se propune astăzi este, în realitate, un proiect defectuos, care a generat deja tensiuni sociale grave și proteste. Încercările repetate de a îmbunătăți proiectul prin corecții punctuale nu fac decât să agraveze dezechilibrele, deschizând calea pentru o avalanșă de litigii în instanță”, potrivit unui comunicat de presă comun al celor cinci mari confederații sindicale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Adrian Joi, 23 Iulie 2026 17:14 128.127.119.*** Link la comentariu

E mai usor sa te bati cu un trex decat sa iei beneficiile unui bugetar...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.