Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UPDATE. Membrii SANITAS Galaţi anunţă grevă generală: „Acest conflict nu este între angajații spitalelor și cetățenii județului Galați"

UPDATE. Membrii SANITAS Galaţi anunţă grevă generală: „Acest conflict nu este între angajații spitalelor și cetățenii județului Galați"

„Începând cu 28 iulie 2026, membrii SANITAS Galați vor intra în grevă generală, ca formă legală de protest pentru apărarea drepturilor salariaților din sănătate și asistență socială”, anunţă Biroul Executiv al sindicatului printr-un mesaj publicat pe pagina de Facebook în urmă cu câteva ore.

Iată ce asigurări le transmit sindicaliştii pacienţilor:

* Urgențele vor fi asigurate în continuare, fără nicio întrerupere, conform prevederilor legale.

* Spitalele din județul Galați și ambulatoriile de specialitate vor continua să acorde servicii medicale conform programărilor existente. Colegii care nu participă la grevă își vor desfășura activitatea și vor depune toate eforturile necesare pentru ca pacienții să beneficieze în continuare de îngrijirile medicale de care au nevoie.

„Înțelegem disconfortul pe care această acțiune îl poate crea și le mulțumim pacienților pentru înțelegere și sprijin.

Dorim să subliniem că acest conflict nu este între angajații spitalelor și cetățenii județului Galați.

Greva este consecința unor măsuri legislative care afectează personalul din sănătate și asistență socială și reprezintă un demers îndreptat exclusiv către autoritățile care au inițiat și adoptat aceste prevederi.

Personalul medical și auxiliar nu protestează împotriva pacienților. Dimpotrivă, luptăm pentru apărarea unui sistem public de sănătate care să poată oferi, și în viitor, servicii medicale sigure, de calitate și în condiții de respect atât pentru pacienți, cât și pentru cei care îi îngrijesc”, se arată în anunţul publicat pe pagina de Facebook de Biroul Executiv al Sindicatului SANITAS Galați.

„La ora 8,30 ne vom aduna în curtea Spitalului Judeţean şi vom declanşa greva generală pe durată nedeterminată. Nu vom afecta sistemul sanitar pentru că spitalul de la Galaţi deserveşte mai multe judeţe. Şi noi ne dorim continuitatea actului medical.
Aşteptăm să fim chemaţi la dialog.
Precizăm că protestul nostru este susţinut şi de alte categorii profesionale, de exemplu de sindicaliştii din Învăţământ”, ne-a declarat Adrian Haras, preşedintele SANITAS Galați.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

14 comentarii

postat de Dan Marți, 28 Iulie 2026 04:47 86.124.202.*** Link la comentariu

Acest conflict este între munca si cersetorie,plus valoare si pomana.Intre bugetari si privati,între politicieni care manipulează si alegătorii care spera.

postat de Cernea Marți, 28 Iulie 2026 05:00 82.76.56.*** Link la comentariu

Chiar impotriva cetatenilor este. Medicii au facut juramantul lui Hipocrate ptr viata nu ptr bani. Mori cu zile in spitale ca nu isi fac treaba ,ca si profesorii, pun presiune pe cetateni. Nesimtiti.

postat de Cand au fost platiti pe grila maxima niste ani de zile.. Marți, 28 Iulie 2026 05:09 86.124.202.*** Link la comentariu

...cand altii nici nu visau la grila maxima, de ce nu au facut greva?Cand o baba amarata le baga in buzunar de ce nu o refuza?

postat de ANULAREA PACHETULUI 1 DE REFORME FISCALE - CASS LA PENSII ȘI INDEMNIZAȚII NU E PT MAJORĂRILE SALARIA Marți, 28 Iulie 2026 05:29 86.120.239.*** Link la comentariu

Zici că statul e subalternul bugetarilor,al magistraților,al profesorilor,al medicilor,al personalului din administrație.Toti sunt imuni la reforme își sabotează locul de muncă când se anunță tăieri

postat de Von Bergovicz 24.3 cm Records Marți, 28 Iulie 2026 06:43 185.53.199.*** Link la comentariu

@ Cernea: și cu bani și fara bani tot mori cu zile in Județean indiferent de cate milioane de euro se lauda Fotea că " investește" .

postat de Adrian Marți, 28 Iulie 2026 08:59 128.127.119.*** Link la comentariu

Va bateti joc de oamenii care platesc corect taxe de 36 de ani ii priviti de sus veniti si plecati la munca cand vreti si asteptati plicul mereu au ajuns medicii si personalul uman rara avis in cloaca

postat de Un cetățean Marți, 28 Iulie 2026 10:04 46.97.176.*** Link la comentariu

Alea de la urgentele Județeanului sunt in greva dintotdeauna. Sa le dea afara,sa meargă la privat.Iar in locul lor unele cu chef de munca. Toți bugetarii visează miliarde si munca doar in timpul liber

postat de Răduca M, ko Marți, 28 Iulie 2026 10:56 86.124.202.*** Link la comentariu

Să intre în Grevă G. și Poliția,Pompierii Gunoierii și...Privatul ...!?!

postat de Mariusica bubulica Marți, 28 Iulie 2026 11:27 5.13.165.*** Link la comentariu

Greva asta este fix împotriva pacienților. Nu mai mâncați chestii degeaba. Împotriva guvernului puteți protesta altfel, nu prin întreruperea activității.

postat de Mariusica bubulica Marți, 28 Iulie 2026 11:30 5.13.165.*** Link la comentariu

Un angajat privat daca are nevoie de o consultație, rețetă etc trebuie să-și ia concediu inca 1 zi pt rezolvarea problemei. Poate pensionarii au timpul de partea lor, dar noi ceilalți???

postat de Mariusica bubulica Marți, 28 Iulie 2026 11:32 5.13.165.*** Link la comentariu

Când transportatorii protestează nu blochează toate drumurile și lasă doar urgentele: ambulanțe, pompieri, politie

postat de Flipper Marți, 28 Iulie 2026 11:51 89.137.224.*** Link la comentariu

Niste gunoaie. Nu te consultă niciodată nici nu se ridică de pe scaune. Niște ȘPAGARI. HUO. VENIȚI LA SERVICIU la ora 9 și plecați la ora 11. Nici la privat nu-și fac treba

postat de rusine, lacomilor Marți, 28 Iulie 2026 14:36 173.255.164.*** Link la comentariu

voi, sistemul de sanatate din galati sinteti in greva fata de pacienti de la revolutie, si din inainte. PLICUL e mai important ca orice..

postat de dumitru Joi, 30 Iulie 2026 05:44 5.2.205.*** Link la comentariu

Niste nenorociti de spagari, care nici nu se uita la tine. stai ca milogul la usa lor. Lipsa toatala de empatie. Spitalul judetean este plin de nosocomiale si personal cu atitudine mizerabila.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.