Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pensii au ajuns în arest preventiv. După perchezițiile din 15 iulie, care au vizat și județul Galați, șapte persoane au fost reținute inițial, iar procurorii DIICOT spun că prejudiciul calculat la bugetele Caselor de Pensii a crescut ajuns la aproximativ 12,5 milioane de lei.

Vechime în muncă obținută fără să fi existat vreodată un loc de muncă real, acte întocmite pe hârtie și introduse în sistemele statului, bani plătiți pentru ani de muncă inventați și pensii acordate pe baza unor documente considerate false. Acesta este mecanismul pe care procurorii DIICOT spun că l-au descoperit într-un dosar cu sute de beneficiari ai unor perioade fictive de muncă.

Cum funcționa mecanismul vechimii „cumpărate”

Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost activă încă din 2018 și ar fi creat un sistem prin care beneficiarii puteau apărea în acte ca angajați ai unor firme sau asociații fără activitate reală.
Potrivit DIICOT, gruparea ar fi fost formată din șapte membri, dintre care doi funcționari publici. Procurorii susțin că alte 13 persoane ar fi sprijinit activitatea rețelei, prin identificarea unor firme și asociații care puteau fi folosite în mecanism, recrutarea beneficiarilor și întocmirea documentelor necesare.
În schimbul unor sume cuprinse între 15.000 și 50.000 de lei, persoanele interesate ar fi primit documente care le permiteau să figureze cu vechime în muncă, deși, în realitate, nu ar fi desfășurat activitate pentru acei angajatori.
Schema ar fi fost pusă în practică prin introducerea în sistemele informatice ale statului a unor declarații fiscale false. Astfel, în evidențele oficiale apăreau contracte de muncă și contribuții sociale care, potrivit procurorilor, nu aveau la bază relații de muncă reale.
Anchetatorii susțin că peste 860 de persoane ar fi beneficiat de astfel de perioade fictive de muncă. Dintre acestea, mai mult de 170 ar fi folosit documentele pentru a obține decizii de pensionare sau pentru creșterea cuantumului pensiei.

Prejudiciul a crescut la 12,5 milioane de lei

Inițial, procurorii estimau că paguba produsă bugetelor Caselor de Pensii depășea 7 milioane de lei, calculul fiind făcut până la sfârșitul anului 2024. După continuarea verificărilor, suma a fost recalculată.
Potrivit DIICOT, prejudiciul calculat la zi este de aproximativ 12.500.000 de lei, bani care reprezintă impactul produs de pensiile stabilite sau majorate în baza documentelor false.
În unele cazuri, spun anchetatorii, fără vechimea inventată, beneficiarii nu ar fi îndeplinit condițiile necesare pentru pensionare.

Percheziții și probe ridicate, inclusiv în Galați

Dosarul a intrat în atenția publică după operațiunea de amploare desfășurată pe 15 iulie 2026. Procurorii DIICOT - Structura Centrală și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au făcut atunci 30 de percheziții în București și în județele Galați, Ilfov, Teleorman, Constanța, Giurgiu, Ialomița și Călărași.
Printre locațiile verificate s-au aflat locuințe, sedii de firme, dar și o instituție publică. Potrivit unor surse judiciare, una dintre percheziții ar fi avut loc la Casa de Pensii a municipiului București, fiind vizat și un funcționar public.
În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat importante mijloace de probă: peste 114.000 de euro, aproximativ 373.000 de lei, 110 dispozitive de stocare a datelor, patru token-uri pentru semnătură digitală, 160 de ștampile cu diferite impresiuni, 87 de carnete de muncă în original, documente și alte înscrisuri.
A fost ridicată și o armă neletală cu aer comprimat.

Trei persoane, arestate în dosarul fraudelor cu pensii 

La aproape două săptămâni de la primele descinderi, anchetatorii au anunțat și primele arestări. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București a dispus miercuri, 29 iulie, arestarea preventivă a trei inculpați cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, fals informatic, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și folosirea unor informații care nu sunt destinate publicității.
În cadrul anchetei au fost implicați și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, alături de structurile similare din celelalte județe vizate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

8 comentarii

postat de tzache Joi, 30 Iulie 2026 12:46 89.137.225.*** Link la comentariu

Asta se intampla de prin anii 2000,nu 2018...la fel cu politicienii care au mai terminat cate o facultate...sa faca si liceul ca le prinde bine.Asa e si cu ,,vechimea" in munca pe blat....

postat de Nicoleta Joi, 30 Iulie 2026 13:44 213.233.114.*** Link la comentariu

Felicitări DIICOT !!

postat de Mariana Joi, 30 Iulie 2026 15:02 185.53.196.*** Link la comentariu

Trebuie pedepsiți si beneficiarii sumelor incasate necuvenit din bugetul CAS. Sa fie obligati sa ii restituie, indiferent prin ce metodă, poprire sau sechestru. Au acționat cu bună știință prejudiciu

postat de Cineva Joi, 30 Iulie 2026 16:37 89.137.224.*** Link la comentariu

Te crucești când vezi asta. Se auzeau prin târg și alte bizarererii incredibile dar uite că apar oficial câteva. Eu cred ca dacă se mai sapa crește producția și cu alte soiuri cu iz politic!

postat de Marin Joi, 30 Iulie 2026 17:40 173.255.164.*** Link la comentariu

Galatiul este implicat? Se tot vorbeste de Casa Judeteana de Pensii Galati este implicata in aceasta ancheta. Rugam conducerea sa iasa cu un drept la replica Ministerul Muncii de ce tace?

postat de r Joi, 30 Iulie 2026 20:31 87.67.188.*** Link la comentariu

De ce Eu care am muncit in Galati , patronul care a murit ( scoate corbului ochii ) nu mi-a platit NIMIC la stat (a platit in schimb cotizatie la schobolani )nu am pensie

postat de Aurel Vineri, 31 Iulie 2026 03:57 86.124.201.*** Link la comentariu

Mare realizare,plevusca prinsa la furat!...In acest timp rechinii fura nestingheriti din banul public,secretizeaza hotia,iar justitia noastra minunata se ocupa doar de furtisaguri marunte.

postat de Cetățean Vineri, 31 Iulie 2026 08:15 89.137.224.*** Link la comentariu

I-au prins pe cei care au dat șpagă dar pe beneficiarii telefoanelor de sus îi caută cineva? Dar cu locurile cu dedicație în stațiuni în sezon? Partidul e-n toate . Executantii vor fi executati.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.