26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut de prima etapă importantă înainte de a ajunge efectiv în misiuni operative. Timp de aproape trei săptămâni, aceștia au urmat un program intensiv de pregătire, în care au fost puși în situații cât mai apropiate de cele pe care le vor întâlni în stradă.
În perioada 14-30 iulie, tinerii polițiști au fost instruiți de specialiștii Serviciului Pregătire Profesională, cu accent pe intervenții rapide, gestionarea situațiilor tensionate și luarea deciziilor în momente dificile.
Pregătirea a inclus atât partea teoretică, cât și exerciții practice. Agenții au lucrat la comunicarea în situații de criză, gestionarea conflictelor, folosirea tehnicilor și mijloacelor din dotare, dar și la identificarea celor mai potrivite soluții pentru calmarea unor situații care pot degenera.
O parte importantă a stagiului a fost dedicată pregătirii operative. Noii polițiști au făcut antrenamente de tactică și intervenție polițienească, autoapărare și folosirea armamentului din dotare.
Pentru a se obișnui cu realitatea din teren, agenții au participat și la activități alături de polițiști cu experiență din structurile de ordine publică, rutieră, criminalistică și investigații criminale.
Conform IPJ Galați, după această perioadă de pregătire, cei 26 de polițiști sunt gata să intre în misiuni, cu responsabilitatea de a interveni în situații care țin direct de siguranța comunității.





"Program intensiv de pregătire, pentru situații cât mai apropiate de cele pe care le vor întâlni în stradă". Guvernul se pregateste la urmari pentru ceea ce si-a asternut ? Cat mai vor sa ... ?
Milițieni chiar ne lipseau,avem de toate...în ce lume trăim?
Nici nu e nevoie de uz de armă că se predau infractorii de bunăvoie agenților de la standul 1 și 2
N-au legea de partea lor,nu pot păta cu gaură orice derbedeu recalcitrant.Până nu primesc proceduri clare,lumea nu dă doi bani pe ei și se bat pe burtă cu organul.Ceea ce nu e în regulă!
Daca sunt vreo 10 insi cu ceafa lata si au aproape 180 kg fiecare, cum fac fata politistii mici, slabi cu barbi si tatuaje? Politistul trebuie sa practice arte martiale si sa aiba cel putin 1.85 m.