Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Până unde (mai) este deschisă Faleza Inferioară a Dunării. Continuă mobilizarea pentru salvarea arborilor

Până unde (mai) este deschisă Faleza Inferioară a Dunării. Continuă mobilizarea pentru salvarea arborilor

„Vor să taie copacii!”, „… taie copacii!”, acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des rostite pe Faleza Inferioară a Dunării, în seara de marţi, 4 august 2026. Exclamaţiile, pline de îngrijorare sau de întristare, le aparţineau gălăţenilor – deloc puţini la număr – care se plimbau în zona în care accesul este încă liber. Oamenii se pot bucura în continuare de Faleză până la gardul şantierului. Împrejmuirea se află, deocamdată, în vecinătatea celor două piese care alcătuiesc lucrarea „Spaţiu de joc vegetal” a sculptorului Tiberiu Benţe.

Oficial, weekendul trecut a fost ultimul în care Faleza Inferioară a Dunării a fost în întregime accesibilă publicului. Pentru ziua de luni, 3 august, autorităţile anunţaseră restricţii de circulaţie, odată cu începerea lucrărilor de modernizare a Falezei.

Marţi seara, am descoperit, însă, că Faleza era destul de animată. Familii cu copii, cupluri, grupuri de prieteni, tineri, persoane aflate la prima sau la a doua tinereţe, se plimbau nestingheriţi pe porţiunea de Faleză încă neafectată de şantier. Pe biciclete şi trotinete, adolescenţii făceau curse de viteză şi slalom printre oameni, când era cazul. Adulţii pedalau molcom, admirând priveliştea. Chiar dacă bănci nu mai sunt, tinerii au găsit unde să se aşeze la poveşti: pe malul fluviului, pe postamentul sculpturilor sau în amfiteatrul rămas al foişorului.

Dincolo de atmosfera liniştită, se simţea, totuşi, îngrijorarea sau preocuparea pentru arbori şi pentru modificările pe care le va suferi spaţiul verde odată cu modernizarea Falezei. Mai ales atunci când cei aflaţi la plimbare ajungeau la gardul zonei afectate de şantier.

Împrejmuirea se află în vecinătatea celor două piese care alcătuiesc lucrarea „Spaţiu de joc vegetal” a sculptorului Tiberiu Benţe. De sus, de pe Faleza Superioară, veghează „Fructul Soarelui”, lucrarea monumentală a artistului George Apostu.

Pădurea urbană de pe Faleză

Motivul pentru care am ajuns marţi seara pe Faleza Inferioară a Dunării nu a avut legătură cu petrecerea timpului liber. Ci cu mobilizarea gălăţenilor care îşi doresc o modernizare care să afecteze cât mai puţin spaţiul verde de pe Faleză.

Marţi seara, de la ora 19,00, în zona Parcului de la Elice, fusese anunţată o nouă adunare pentru discuţii privind proiectul de modernizare. Evenimentul fusese creat pe Facebook de „Salvăm Pădurea Urbană Faleza Galaţi”.

Participarea – cel puţin la momentul la care am ajuns noi – era destul de modestă: câteva persoane dornice să se implice cu adevărat, nu doar prin comentarii, postări sau mesaje pe reţelele de socializare.

Obiectivul lor este oprirea temporară a lucrărilor și reverificarea proiectului, cu publicarea integrală a avizelor și evaluărilor. De asemenea, cer o expertiză independentă a arborilor și o consultare publică reală.

„Nu suntem împotriva modernizării. Suntem împotriva unei modernizări care începe prin distrugerea unui patrimoniu natural format în zeci de ani. Cu toții iubim Faleza și vrem să o vedem vie, verde și îngrijită. Cerem transparență, consultare publică reală și modernizare fără defrișare”, este mesajul organizatorilor adunării.

Poate că autorităţile ar trebui să explice punctual motivele pentru care 900 de arbori ar urma să fie sacrificaţi pentru proiectul de modernizare aflat acum în execuţie...

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

25 comentarii

postat de Fiecare are dreptul la spațiu verde, doar că în România și cimitirele sunt considerate spații verzi, Marți, 4 August 2026 21:23 86.120.239.*** Link la comentariu

Corectă denumirea de "pădure urbană".Un parc nu trebuie să fie mai mult decât o pădure cu alei, atât.Vrei mobilier urban,aparate fitness,loc de joacă pt copii,le găsești in restul parcurilor din GL

postat de Anti-lăbar+Anti-usri Miercuri, 5 August 2026 00:55 5.13.199.*** Link la comentariu

Explicatiile autoritatilor sunt pertinente si exista, dar repetentii ingrijorati nu le accepta din cauza ordinului de zi pe unitate. Pe sub toti copacii exista o retea de conducte si instalatii...

postat de tzache Miercuri, 5 August 2026 04:28 89.137.225.*** Link la comentariu

Oare puchi ii amenajeaza si terasa lu' ala de si-a luat pamant cu de la sine putere pe malul Dunarii?! a imprejmuit,a tras si curent,si-a adus si ponton,gospodar omu'.Stiti ce zic,ala mai inspre bac

postat de Costa Mariana Miercuri, 5 August 2026 04:42 86.120.239.*** Link la comentariu

Toate parcurile renovate în Galați sunt cu vegetația tânără și lipsite de umbră,vezi parc Carol, parc Viva, Parcul de la Eminescu, fântânile un real pericol pentru toți copiii ce se joacă acolo!

postat de Blaga Valeriu Miercuri, 5 August 2026 05:10 81.12.239.*** Link la comentariu

Ecologistii posesori de autoturisme cu motoare preponderent diesel :))

postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit Miercuri, 5 August 2026 05:42 128.127.119.*** Link la comentariu

bă nu mai terminati cu prostia asta?si după voi tot o sa taie cineva heleciuga aia numită pădure.incalceala aia de rădăcini si copaci amestecati si tufe de toate porcariile.

postat de maurice Miercuri, 5 August 2026 05:45 86.127.209.*** Link la comentariu

Orice amenajare poate implica si taierea unor copaci, dar sa tai 900 de arbori este enorm e mult. Nici nu stiu daca faleza are atatia, probabil ca sa le iasa la numar vor taia si de la Braila :)))))))

postat de George Apostu Miercuri, 5 August 2026 05:54 92.87.95.*** Link la comentariu

Pentru LABAR Conductele pentru irigarea copacilor, or sa functioneze precum cele de la P-uri, adica mai deloc? Ceva proiectoare cu LED-uri, orientate in sus, ca sa te orbeasca nu instalati?

postat de Ekow _||_ Miercuri, 5 August 2026 06:10 92.180.70.*** Link la comentariu

În momentul de față gălățeni primesc ceea ce merită 35 ani mafia psd .

postat de Anti-labare ! Ordinul de zi pe psd îl respecți ad-literam. Că de nu trandafirul roșu de la kurul tau Miercuri, 5 August 2026 06:43 86.124.201.*** Link la comentariu

Cine a lăsat de izbeliște faleza de a ajuns în așa hal? Trandafirii roșii. Cine se laudă că va betona faleza (că așa e în orașe)? Trandafirul roșu. Iar voi behaiti așa cum face berbecul șef. Jalnici.

postat de Iancu Jianul Miercuri, 5 August 2026 06:49 5.13.154.*** Link la comentariu

DEZBATERE PUBLICA CU PLANURILE PREZ si NOI sa VOTAM OPTIUNILE CU DETALII SI DEZAVANTAJELE AFERENTE! MAI BINE O LASA ASA... si se limita la o pista de bicle langa peretele falezei! DACA PERMITEM

postat de Iancu Jianul Miercuri, 5 August 2026 06:52 5.13.154.*** Link la comentariu

ASA CEVA, INSEAMNA CA AM AJUNS O ADUNATURA DE AMORFI, MIMATI ORG... DE O ADUN CE CRED CA GL ESTE A LOR PE PERS FIZ! ATI DISTRUS FALEZA,NU SE MAI MERITA SA LOCUIESTI AICI LA GL! PACAT DE TARA!

postat de George Miercuri, 5 August 2026 06:59 92.87.95.*** Link la comentariu

Daca "conducta" nu este de genul "teava in teava", ca sa poti inlocui conducta interioara in caz de defect, degeaba montezi conducta. Trec utilaje grele peste ea, fail.

postat de Liliana Tufan Miercuri, 5 August 2026 07:53 95.77.107.*** Link la comentariu

Pentru spalatii pe creier, faleza asta a ajuns o jungla de boscheti de care nu vezi Dunarea. Tufele astea sunt atat de dese ca nu pot fi efectiv curatate de gunoaiele pe care le arunca gălețenii!

postat de Blade Miercuri, 5 August 2026 08:39 86.125.135.*** Link la comentariu

Ba, Puchene intelege odata ca Faleza nu are nevoie decat de 10 meseriasi care sa efectueze zilnic reparatii, vopsire, plantare spatiu verde, udare pe tot cuprinsul anului. Adica INGRIJIRE!

postat de @Liliana Tufan: Multi sunt nascuti in orasul asta, iar unii chiar si-au petrecut copilaria, jucandu- Miercuri, 5 August 2026 09:31 86.125.135.*** Link la comentariu

dar scopul principal a fost alungirea si transformarea ei spre a fi accesibila celor ce iubesc flora diversa, apa, fauna. Curatenie si ingrijire trebuia, nu santier ca sa iasa parandarat pt Primar!

postat de MaiMultVerde Miercuri, 5 August 2026 10:05 173.245.207.*** Link la comentariu

prea tarziu pentru initiative. Dezbaterile au avut loc, consilierii locali au aprobat, totul e in linie dreapta. Cititi comentariile la art. VL "Modernizarea Falezei Dunării înseamnă mai mult verde"

postat de Lulu Miercuri, 5 August 2026 10:56 95.76.3.*** Link la comentariu

Nu vreau sa cred ca 900 de copaci urmeaza a fi sacrificati ptr a moderniza faleza. Cu ce???? Cu beton. Cu fier??? Personal,mi ar fi frica sa fac asta dupa ce a fost defrisata str Domneasca. Pe banii

postat de Jos cu ciuma rosie Miercuri, 5 August 2026 11:14 151.115.90.*** Link la comentariu

De ani de zile erau panouri despre modernizare. Oare cât s a sifonat și cu montarea lor. Acuma sa vezi când o veni o firma acolita vreunui consilier sa vezi când or turna beton cu 1 milion euro per m2

postat de Dacă nu se face...e rău , dacă se face...e rău Miercuri, 5 August 2026 13:18 128.127.119.*** Link la comentariu

ONG-iștii de serviciu "protestează" la orice proiect. Vă aduceți aminte de gândacul care traversează autostradă... Așa îi atrag în comentarii și pe cei care nici nu mai știu unde este faleza

postat de Krysselle Miercuri, 5 August 2026 14:10 158.47.223.*** Link la comentariu

Tineti cont ca ,in viitor, daca vor fi temperaturi de 38-40 grade, fàrà copaci si iarbà , vor fi percepite 46-50 de grade. Faleza Dunàrii este aurul verde pentru Galati... A distruge este usor...

postat de simonis tudose olguta Joi, 6 August 2026 06:05 46.97.20.*** Link la comentariu

Basarabiei Praf Oltului canalizari si santuri rupi masina Balcescu o nenorocire Reg11S praf Crizantemelor praf Cosbuc poate in 2028 la alegeri Tig 3 praf Stadionului ajunge in uzina de apa listalunga

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.